137 de ani de la nașterea lui Panait Istrati, unul dintre cei mai citiți și cunoscuți, în străinătate, scriitori români

• Panait Istrati a fost un scriitor român, tradus în aproape 30 de limbi ale mapamondului. Scriitorul dobrogean Pericle Martinescu a avut onoarea de a-l cunoaște, ba, chiar mai mult, de a-i trece pragul casei.

Panait Istrati s-a născut pe 10 august 1884, în Brăila, cu numele de botez Gherasim. A fost fiul nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate și al unui contrabandist grec, Gheoghios Valsamis.

Copilăria și-a petrecut-o în Baldovinești. A făcut școala primară în șașe ani, fiind nevoit să repete doi ani. A început să lucreze ca ucenic al unui cârciumar, apoi brutar, iar în cele din urmă a învățat tainele comerțului de la un vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. În toată această perioadă a citit tot ce i-a căzut în mână. A fost un tip hoinar. În căutarea sa de a se descoperi a poposit prin orașele București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.

În anul 1906 a început cu primele încercări literare. Debutul său a fost dat de articolul „Hotel Regina“ în revista România muncitoare. Între 1910 – 1912, în aceeași revistă și-a publicat primele povestiri: „Mântuitorul“, „Calul lui Bălan“, „Familia noastră“, „1 Mai“. A colaborat și cu alte ziare precum: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Astfel, și-a croit drum apropiindu-se din ce în ce mai mult de cercurile socialiste.

La doar 37 de ani a încercat să se sinucidă din cauza condițiilor în care trăia: era un om singur, bolnav și sărac. Pe vremea aceea se afla la Nisa. A fost salvat, iar într-unul dintre buzunare i-a fost găsit un bilet adresat lui Ramain Rolland, scriitorul francez. Acesta din urmă a aflat despre incident și i-a trimis o scrisoare lui Panait prin care l-a încurajat să își continue cariera de scriitor.

După nouă ani de la încercarea sa de a-și lua viața, în 1930, s-a reîntors definitiv în România. În 1933 a publicat eseul „L’Homme qui n’adhère à rien“ (Omul care nu ia parte la nimic), prin care și-a detaliat poziția în fața independenței. Esența acestor rânduri trimise la tipar atrag după sine vehemente contestări.

Scrierile lui Panait Istrati descriu cu lux de amănunte viața privită prin ochii săi. În prozele și romanele sale a conturat povești pe care le-a trăit sau le-a văzut, atât de pe meleagurile natale, cât și din locațiile prin care a călătorit. Operele semnate de el au închipuit sute de scenarii, scrise în limbile română, franceză și câteva în italiană, traduse, mai apoi, în peste 30 de limbi străine.       

Pericle Martinescu, detalii din intimitatea lui Panait Istrati

Pericle Martinescu, scriitorul dobrogean, student pe vremea aceea, a decis să-i facă o vizită acasă marelui scriitor ajuns în etate pentru a sta de vorbă cu unul dintre personajele cărții sale „Umbre pe pânza vremii“.
 

 „Nu mai vorbisem niciodată cu Panait Istrati, însă omul îmi era atît de apropiat sufletește, prin opera lui, încît mă duceam la el cu sentimentul că aveam să mă reîntîlnesc cu o veche cunoștință. De fapt, cu cîteva săptămîni mai înainte, fusesem martorul unei scene ce m-a impresionat profund; atunci l-am și văzut pentru prima dată pe autorul Chirei Chiralina, într-o situație-limită, aș zice, și asta mi-a relevat autentica lui personalitate, făcîndu-mă să-i acord și mai mult credit în prețuirea mea. Îi apăruse o nouă carte, „Casa Thuringer”, dacă nu mă înșel, și autorul fusese invitat să asiste la lansarea ei în incinta librăriei Alcalay din inima Capitalei.

Era o zi de primăvară, prin aprilie cred, călduță, dar cam mohorîtă, și Istrati stătea îmbrăcat cu pardesiul la măsuța așezată în mijlocul librăriei, oferind autografe pe noul său volum.
 
Alături de el, pe scaunul din stînga, se afla soția lui, iar în jurul lor o mulțime de solicitanți așteptau la rînd să capete o dedicație omagială pe proaspătul roman. Eu, rătăcit întîmplător pe acolo, priveam impasibil, dintr-un colț mai retras, acest tablou aproape solemn, avînd în el ceva festiv, cînd scriitorul de faimă mondială dădea, pentru întîia oară, autografe la București.

Deodată, prin grupul de admiratori ce se pregăteau, cu volumele în mînă, să primească mult rîvnita semnătură, își face apariția o echipă de patru indivizi, destul de tineri altfel, dar cam pletoși și certați cu disciplina, care se opresc în dreptul scriitorului și-l amenință cu pistoalele, cerîndu-i pe un ton poruncitor să înceteze această «mascaradă» și să părăsească imediat localul. In clipa aceea s-a produs un lucru extraordinar. Istrati s-a ridicat ușor în picioare și, cu mult sînge rece, și-a vîrît mîna sub pulpana pardesiului lung, a scos dintr-un buzunar un revolver și l-a pus pe masă, acoperindu-l cu palma.

- Dacă vreți să ne duelăm în felul acesta, sînt gata s-o fac! îi apostrofă el pe cei patru agresori.

Gestul lui a avut un efect psihologic nemaipomenit. Intrușii au amuțit pe loc, ca fascinați, de parcă le-ar fi apărut în față Arhanghelul însuși cu sabia trasă către ei. Toată lumea a rămas încremenită. Scena s-a petrecut doar în cîteva secunde.

Tinerii pletoși, dezarmați de această ripostă atît de fermă și temerară, au bătut în retragere și s-au volatilizat ca niște fluturași, dispărînd din librărie. Dar nici scriitorul n-a mai putut continua să dea autografe. Era extrem de surescitat. Și-a cerut scuze, și-a luat soția de braț și s-a retras într-un birou alăturat... Fusese, desigur, prevenit de eventualitatea unor astfel de întîmplări și era pregătit să le înfrunte cu bărbăția omului care trecuse prin multe la viața lui ...“

Deși a fost tratat de TBC în Franța la Nisa, după ce a revenit definitiv în București a fost izolat, singur și bolnav de tuberculoză. S-a stins din viață pe 16 aprilie 1935, în sanatoriul Filaret. În cinstea sa, Milița Petrașcu a ridicat un momument la mormântul scriitorului.

Sursa foto: YouTube/captură TVR

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Panait Istrati - printre pistoale și autografe

 
#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Martor al sublimei prietenii dintre Panait Istrati și Nikos Kazantzakis