Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

666 incinge, din nou, spiritele intre preoti (video)

ro

22 Jan, 2009 02:12 5900 Marime text
preot_Eugen_Tanasescu.jpgPurtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a fost acuzat că ar denatura realitatea, iar interviul pe care i l-a luat zilele trecute părintelui Arsenie Papacioc din Techirghiol, material difuzat pe postul Radio Dobrogea, ar fi fost trunchiat.



preot_Eugen_Tanasescu_02.jpgTotul a pornit de la un comunicat de presă remis Arhiepiscopiei Tomisului, prin care arhimandritul Iustin Pârvu din judeţul Neamţ afirma, printre versete din Biblie, că legea prin care paşapoartele şi permisele auto vor avea un cip biometric nu face decât să le răpească oamenilor libertatea. O ideea bună pentru o dezbatere la radio. Aşa că, Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, care realizează şi emisiuni la radio, i-a cerut punctul de vedere părintelui Arsenie Papacioc din Techirghiol. Din acest moment a început tărăboiul şi au început să curgă acuzaţiile. Aşa că, dacă iniţial, în interviul pe care Tănăsescu l-a dat pe postul de radio la care lucrează, îl prezenta pe Papacioc contrazicând afirmaţiile feţei bisericeşti din Neamţ, la câteva zile după, apare o nouă versiune. De fapt, versiunea despre care se spune că ar fi fost cea reală şi nu cea prezentată de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Tănăsescu, în schimb, neagă faptul că i-ar fi băgat vorbe în gură celuilalt slujitor al Domnului. „Nu manipulez pe nimeni. Nu am fost tendenţios la adresa părintelui Papacioc. Am făcut doar o rearanjare a frazelor şi le-am scos pe cele care nu aveau legătură cu subiectul. Nu puteam să-l dau brut. Când am văzut că sunt reacţii adverse la adresa mea, am dat şi varianta neprelucrată", a declarat Eugen Tănăsescu. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei dezminte acuzaţiile care i se aduc şi spune că bănuieşte că în spatele acuzaţiilor şi a celor care au trimis comunicatul cuprinzând cuvântul părintelui Iustin Pârvu sunt nişte persoane care doresc să creeze isterie generală. „Este vorba despre nişte manipulări grosolane", îi acuză acesta pe cei care au spus că interviurile pe care le realizează sunt trunchiate şi nu relevă adevărul. În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa poate fi vizualizată înregistrarea video întreagă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • liviu 24 Feb, 2009 12:50 Cand biserica Ortodoxa din Grecia si Serbia ieseau in strada sa nu accepte nici macar carduri de identitate, la noi biserica tace, ba ne invata sa stam linistiti ca acest parinte de mai sus care vrea sa traiasca linistit si maine. La noi lupii(securistii lui Ceausescu) imbracati in sutana sunt lipsiti de slava Lui Dumnezeu(unii), si de aceea au astfel de comportamente si sfaturi pt noi. Oare nu facem parte din aceeasi Biserica Ortodoxa din care fac parte grecii si sarbii??? Nu ne invata Dumnezeu sa veghem??? Nu ar fi normal sa nu primim aceste cipuri tocmai sa nu cadem in aceasta capcana anuntata de 2000 de ani??? Chiar daca nu ar fi acest cip semnul fiarei, nu ar fi mai bine sa fim mai precauti si sa nu primim cipurile pana se lamuresc lucrurile??? Asculta parinte: in aceste cipuri vor fi trecute toate greselile(pacatele) oamenilor si astfel se implineste versetul "10. Apoi mi-a zis: "Sa nu pecetluiesti cuvintele proorociei din cartea aceasta. Caci vremea este aproape. 11. Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe! ". Se implinesc astfel: cine a furat , pe veci va ramane hot pt ca in cip va fi trecut ca a furat, chiar daca si-a ispasit pedeapsa. El , hotul va ramane hot toata viata si chiar si dupa moarte. Degeaba se va spovedi hotul la preot spre iertarea pacatelor, ca acestea il vor urmari toata viata. Inloc sa lasam pacatele in grija Lui Hristos sa ni le ierte, le vom trece in cipuri ca sa fim continuu pedepsiti( ce masochisti suntem ).Asa se implineste si versetul din Daniel in care ni se spune ca va fi asezata uraciunea pustiirii(razboi nuclear) si va face sa inceteze jertfa necurmata.