Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:44 24 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Europarlamentarii ALDE susţin investiţiile în domeniul medical şi consideră că sănătatea românilor nu se negociază!

ro

16 May, 2019 00:00 389 Marime text
Accesul la medicamente şi terapii inovatoare va fi garantat fiecărui cetăţean român, pentru că sănătatea nu se negociază, susţin reprezentanţii Alianţei Liberalilor şi Democraţilor.
 
Europarlamentarii ALDE vor continua să susţină toate investiţiile în sistemul public de sănătate, pentru ca acestea să ajungă la nivelul standardelor europene. Pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România, ALDE susţine o abordare în două etape. Prima, prin creşterea salariului personalului medical, iar mai apoi printr-un proces amplu de modernizare şi dotare cu echipamente medicale moderne a tuturor spitalelor.
 
„În anul 2018 au fost demarate mai multe investiţii importante în echipamente pentru a moderniza unităţile medicale şi pentru a spori încredere cetăţenilor în actul medical public. Din 1 martie 2018, medicii, asistenţii, şoferii de autosanitară şi ambulanţierii beneficiază de salarii mărite, ajungând, mult mai devreme, la nivelul salarial din 2022. Primul efect al acestor creşteri este stoparea, în marea parte, a plecărilor din sistemul medical si inversarea fluxului: se reîntorc mai mulţi decât pleacă.
 
Au fost efectuate învestiţii, în valoare de 1,8 mil. de euro pentru dotarea unităţilor de primiri urgenţe şi a centrelor regionale cu echipamente medicale moderne, pentru depistarea cancerului de col uterin cu unităţi mobile care vor putea fi deplasate şi în zonele rurale pentru desfăşurarea unei ample campanii de testare a populaţiei”, au arătat reprezentanţii ALDE.
 
Material realizat la comanda ALDE, Cod unic de identificare al mandatarului financiar ALDE - 41190002
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii