Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:37 25 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eurodeputaţii ALDE vor susţine o politică unitară privind producţia de medicamente şi de echipamente medicale pentru sectorul sănătăţii

ro

08 May, 2019 00:00 654 Marime text
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că le va propune viitorilor europarlamentari ai partidului să susţină la nivel european mai multe teme privind domeniul sănătăţii, printre acestea fiind şi promovarea unei politici unitare în ce priveşte producerea de medicamente şi echipamente medicale astfel încât să fie reduse costurile şi să nu existe dublu standard pentru diferite ţări din cadrul UE.

Tăriceanu consideră că o astfel de politică unitară va avantaja atât cetăţenii români, cât şi pe cei europeni.
El a menţionat şi trei propuneri privind sistemul de sănătate în România: promovarea unei politici de reducere a timpului de spitalizare, a unui program de telemedicină şi acordarea unor stimulente fiscale pentru achiziţia de echipamente medicale de înaltă tehnologie.
Preşedintele ALDE susţine şi acordarea unor stimulente fiscale pentru achiziţia unor echipamente medicale moderne.

 Material la comanda ALDE, cod mandatar financiar ALDE - 41190002
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii