Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:42 23 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilele Oraşului Ovidiu Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“, ajuns la cea de-a XII-a ediţie, la linie de start

ro

27 Jun, 2019 00:00 885 Marime text

În perioada 28 - 30 iunie 2019, Primăria Ovidiu organizează Zilele Oraşului Ovidiu. Evenimentele se vor desfăşura în Parcul Faleză Lac. Autoritatea publică locală, reprezentată de primarul George Scupra, a pregătit zeci de surprize.

Suita de evenimente va debuta vineri, 28 iunie, cu Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“. Primăria Ovidiu, în colaborare cu Consiliul Local Ovidiu şi Centrul Cultural „Elena Roizen“, organizează cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Cântecului Popular „Elena Roizen“. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada“ Constanţa, la iniţiativa primarului George Scupra, va include şi un moment dedicat de Primăria Ovidiu memoriei artistei Elena Ionescu Cojocaru. Mai mult, începând cu acest an, va fi acordat şi un trofeu cu numele regretatei interprete a cântecului popular.

Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“ este o manifestare care îşi propune valorificarea tezaurului folcloric din România, afirmarea şi promovarea valorilor autentice, introducerea în circuitul naţional de noi talente, precum şi prezentarea celor mai frumoase costume din diferitele zone etnofolclorice al ţării. Cei prezenți vor putea urmări şi recitalul lui Ion Amititeloaie şi al Ștefaniei Narenji. La concurs participă interpreţi amatori, solişti vocali de muzică populara românească din ţară şi din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 ani şi cu o foarte bună cunoaştere a zonei folclorice pe care o reprezintă. Fiecare concurent va interpreta două melodii specifice zonei de provenienţă, dintre care una fără acompaniament şi una cu acompaniament orchestral. Juriul este format din personalităţi de seamă din domeniul folclorului românesc.

În aceeaşi zi, la ora 16.00, pe stadionul din localitate se vor desfăşura luptele tătăreşti - Kureş. În seara zilei de vineri, locuitorii oraşului şi nu  numai sunt invitaţi la un festival de muzică folk. Pe scenă vor urca Mircea Vintilă, Emeric Imre, Daniel Iancu, Lari Marinescu, Silviu Covaci, Vivi Petcu.




 

Ti-a placut articolul?

Comentarii