Vasile Delicoti, despre importanţa viitorului centru de tineret

28 Jun, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
1274
Marime text
Primarul Vasile Delicoti a oferit ieri noi date cu privire la realizarea proiectului privind amenajarea unui centru de tineret la Poarta Albă. Proiectul este implementat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa.
Centrul va fi amenajat pe o suprafaţă totală de 514,45 metri pătraţi, iar de serviciile instituţiei vor beneficia 1.619 tineri.
„Cel mai important serviciu, din punctul meu de vedere, ce va activa în cadrul centrului este cel de consiliere şi consultanţă pentru tineri. Cred că o evaluare corectă şi un sfat profesionist la momentul potrivit le pot deschide tinerilor alte perspective către realizarea profesională”, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.
Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni, acesta fiind finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Valoarea totală a proiectului este de 2.723.902,80 lei, din care 2.093.961,9 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă solicitată, suma de 42.733,91 lei reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa, iar suma de 587.206,99 lei reprezintă valoarea TVA.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii