Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:20 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un constănţean a sugerat Primăriei Constanţa lărgirea unor străzi

ro

21 Jan, 2015 00:00 1013 Marime text
Sesizările pe pagina de Facebook a Primăriei Constanţa se înmulţesc de la o zi la alta. Locuitorii municipiului se plâng de drumurile proaste, de trotuarele nereabilitate, de lipsa iluminatului public, de locuri de joacă deteriorate, dar şi de lipsa locurilor de parcare.
 
Astfel, un constănţean a postat următoarea sugestie: „Vă prezint patru străzi din Constanța, care, din cauza traficului foarte mare, au nevoie urgentă de lărgire. Strada Adamclisi este mai tot timpul sufocată de maşini pe ambele sensuri. Deşi această stradă se poate parcurge într-un minut de la un capăt la altul în condiții de trafic normal, de multe ori, e nevoie de zeci de minute! Proiectantul cartierului construit acum 40 de ani a lăsat spațiu suficient pentru lărgirea ei cu câte o bandă de circulație pe fiecare sens. Bulevardul Tomis (între Dacia şi Boema) are nevoie de o a treia bandă de circulație pentru a decongestiona staționarea la semaforul de la Tomis III. O bandă de circulație în plus pe sensul Dacia - Tomis III şi o altă bandă pe sensul Boema - Tomis III. Spaţiu este suficient în ambele sensuri. De asemenea, strada Eliberării este aglomerată pe ambele sensuri. Pe această stradă circulă şi autobuzele RATC, dar şi maxi-taxi. Spațiul este suficient pentru lărgirea ei cu câte o bandă de circulație pe ambele sensuri. Ar mai fi şi o a patra - strada Baba Novac, care ar trebui lărgită, între Lidl 2 şi semaforul de pe strada Soveja, dar şi pe porțiunea de tranzit al cartierului Coiciu“. Sesizarea constănţeanului a fost înregistrată cu numărul 7575 din 20.01.2015. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii