Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un club de karate a fost descalificat Lista proiectelor sportive finanțate de Primăria Constanța (DOCUMENT)

ro

15 Jun, 2023 00:00 1731 Marime text
  • Primăria Constanța derulează procedura de selecţie de proiecte nonprofit de interes general din domeniile cultural, tineret, sportiv și social din fonduri financiare nerambursabile în anul 2023 din bugetul propriu în temeiul Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice
  • Pentru susţinerea proiectelor nonprofit de interes general din domeniul sportiv, bugetul alocat sesiunii de selecție este de 500.000 de lei – cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect – 150.000 de lei
  • Federația Română de Triatlon, ACS Atena Sport Club, Asociația Județeană de Șah Constanța și Asociația Club Sportiv Juniorul Constanța primesc finanțare din fonduri nerambursabile din bugetul local al municipiului Constanța
  • Clubul Sportiv Karate Dinamic Club a fost descalificat din cauza faptului că nu a îndeplinit condițiile obligatorii pentru participare la sesiunea de selecție a proiectelor din domeniul sportiv
 

 
Primăria Constanța derulează procedura de selecţie de proiecte nonprofit de interes general din domeniile cultural, tineret, sportiv și social din fonduri financiare nerambursabile în anul 2023 din bugetul propriu în temeiul Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice.
 
Pentru susţinerea proiectelor nonprofit de interes general din domeniul sportiv, bugetul alocat sesiunii de selecție este de 500.000 de lei – cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect – 150.000 de lei.  

Perioada estimată de evaluare și selecţie a proiectelor a fost 29.05.2023 – 30.06.2023.
  
Proiectele depuse pentru domeniul sportiv s-au evaluat  începând cu data de 06.06.2023,în prezenţa membrilor comisiei de evaluare și selecţie a proiectelor.


Comisia de evaluare și selectie a proiectelor pentru domeniul sportiv, are urmatoarea componență:

Larion Alin - prof. univ. dr. Universitatea Ovidius, Președinte Federația Română Sportul pentru Toți; Oltean Antoanela - conf.univ.dr. Universitatea Ovidius și Roșu Ramona Diana - inspector Biroul Organizare Evenimente.

Comisia de soluționare a contestatiilor pentru domeniul sportive este formată din:

Manu Adrian - arbitru Federația Română de Baschet; Bașturea Sorin - Director Adjunct CS Farul Constanța și Cetean Mirela - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.

Membrii de rezervă pentru ambele comisii din domeniul sportive sunt:

Negraru Alexandru - inspector de specialitate Club Sportiv Municipal Constanta; Rusu Andrei Constantin - arbitru Federația Română de Baschet și Turbureanu Luana Cristina  - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
 
În continuare vă prezentăm lista proiectelor aprobate spre finanțare din fonduri nerambursabile din bugetul local al municipiului Constanța aprobat prin HCL nr.152/2023 pentru proiecte sportive:

Federația Română de Triatlon a obținut 83,33 puncte și suma de 149.576,54 lei pentru proiectul H3RO2023 în valoare totală de 172.076,54 lei.
Pe locul 2 s-a clasat ACS Atena Sport Club cu 83 puncte. Asociația sportivă primește 76.700 lei pentru proiectul Aqua Challenge – Ediția XII al cărui cost total este de 90.700 lei.

Cu 73 de puncte, Asociația Județeană de Șah Constanța va primi  21.950 lei pentru proiectul Șah în școală, evaluat la 26.950 lei.

Pe locul patru s-a clasat Asociația Club Sportiv Juniorul Constanța cu 69,33 puncte pentru organizarea Campionatului European de șah pentru juniori 2023. Primăria Constanța va susține evenimentul cu suma de 148.555 lei din valoarea totală a manifestării de 174.335 lei.

În conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului privind finanțările nerambursabile acordate din bugetul local al municipiului Constanța - domeniul sport a fost descalificat Clubul Sportiv Karate Dinamic Club din cauza faptului că nu a îndeplinit condițiile obligatorii pentru participare la sesiunea de selecție a proiectelor din domeniul sportiv.
  
PRECIZĂRI:
         
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Avem componența Comisiilor care vor decide câștigătorii fondurilor nerambursabile alocate de Primăria Constanța (DOCUMENT)

Primăria Constanța cheltuie 540 mii de euro. Comisiile de selecție ale proiectelor non-profit, la secret
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii