Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Situație critică pe strada Dunării din Cumpăna. Pământul a luat-o la vale. Imagini cutremurătoare (galerie foto)

ro

02 May, 2019 09:44 3389 Marime text
 
Situația pe strada Dunării, tronsonul cuprins între strada Prelungirea Canalului şi strada Ştefan Cel Mare, din comuna Cumpăna, situată pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, este critică.
 
Dacă ieri, crăpătura formată pe milocul străzii era lată de câțiva centimentri, iată că azi această s-a lățit, iar jumătate de stradă s-a lăsat. Oamenii care locuiesc pe strada Dunării sunt disperaţi când se gândesc la ce li se poate întâmpla.
 
Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna au făcut un apel la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, care ar trebui să se ocupe de consolidarea falezei ce a luat-o la vale. „Nu putem sta nepăsători. Am făcut adrese către CN ACN Constanţa şi către Ministerul Transporturilor. Vedem că, la trei metri distanţă de porţile caselor, această stradă se surpă. Cândva, aici a fost un drum de exploatare a Canalului Dunăre - Marea Neagră, care are piatră în la un metru jumătate în adâncime. Nu ştiu ce se întâmplă, dar acea piatră s-a fisurat. Am trimis mai multe adrese către CN APM Constanţa şi ni s-a răspuns că au fost luate măsuri pentru asigurarea malului stâng. Nu ştiu ce măsuri au fost luate, dar nu văd nici piatră adusă aici, nici stabilopozi, nimic din ceea ce se poate folosi la consolidarea malului. Acum două săptămâni fisura era mult mai departe de casele oamenilor. Acum, iată, jumătate de strada chiar s-a lăsat. Ieri era la acelaşi nivel. Cel puţin 30 de gospodării sunt pe această stradă. Vom anunţa, din nou, Ministerul Transporturilor. Dar îmi este teamă ca această falie să nu cadă cu totul. Ferească Dumnezeu de o furtună cu 60 de litri de apă pe metrul pătrat. Noi nu avem ce face. Nu avem utilaje, nu avem specialişti, constructori, materie primă“, a declarat primarul ec. Mariana Gâju.
 
Iată cum arăta strada Dunării în iulie 2018:



Citește și:
 
Alertă la Cumpăna O stradă de pe malul Canalului s-a surpat. Case în pericol (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii