Șeful CJC, Florin Mitroi a dispus o misiune de audit public intern la Teatrul de Stat Constanța
Șeful CJC, Florin Mitroi a dispus o misiune de audit public intern la Teatrul de Stat Constanța
13 May, 2025 15:56
ZIUA de Constanta
209
Marime text



Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi a emis astăzi dispoziția nr.408 privind efectuarea unei misiuni de audit public intern ad-hoc la Teatrul de Stat Constanța.
Potrivit Biroului de presă al CJC, acțiunea este una de rutină și vor urma astfel de misiuni la toate instituțiile subordonate administrației județene.
„În cadrul procesului de monitorizare și evaluare a performanței instituțiilor subordonate, sunt desfășurate periodic misiuni care vizează îmbunătățirea managementului și optimizarea activității acestora.
La Teatrul de Stat Constanța va avea loc o misiune specială, cu caracter extraordinar, începând cu data de 19 mai. Conducerea instituției culturale va fi notificată cu privire la temeiul legal și obiectivele misiunii cu trei zile înainte de începerea acesteia.
În conformitate cu prevederile legii privind auditul public intern, toate documentele și dosarele aferente acestor misiuni sunt confidențiale", potrivit biroului CJC.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii