Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:56 30 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se semnează proiectul de reabilitare și modernizare a bulevardelor 1 Decembrie 1918, Alexandru Lăpușneanu și Aurel Vlaicu

ro

16 Feb, 2020 14:13 3136 Marime text
 
Proiectul intitulat îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia a fost adoptat, de consilierii locali municipali în toamna anului trecut
Este vorba de o finanțare nerambursabilă de peste 91 de milioane lei, din care contribuția municipalității este de aproximativ 1,8 milioane lei și care presupune modernizarea completă a tronsonului bd. 1 Decembrie, din fața Gării până la Casa de Cultură – bd. Alexandru Lăpușneanu (vizează și o parte din bd. Aurel Vlaicu), până la intrarea în stațiunea Mamaia.
Luni, 17 februarie a.c., are loc semnarea contractului de finanțare a proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia“. Contractul va fi semnat de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională SUD-EST,  Luminița Mihailov.
După licitații, bulevardele 1 Decembrie 1918, Alexandru Lăpușneanu și Aurel Vlaicu vor intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare.
„Toată această zonă va fi modernizată, așa cum merită o metropolă europeană. Evident că vorbim de fonduri structurale și proiectul a fost declarat eligibil 100%, nu există cheltuieli neeligibile. Mai bine de 20 milioane de euro vor veni în municipiul Constanța”, a precizat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.
Proiectul prevede:
• modernizare şi resistematizare rutieră;
• benzi unice de transport public;
• reabilitare şi extindere trasee pietonale;
• piste de biciclete;
• spaţii verzi mediane şi irigaţii;
• marcaje speciale pentru persoanele cu dizabilităţi;
• mobilier urban inteligent, bănci şi spaţii de şedere SMART
• sisteme de informare cu mesaje variabile
Proiectul îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia a fost declarat eligibil în cadrul Programului Operațional 2014 – 2020, încadrându-se la politica de promovare a unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane – reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ.

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Lucian Ștefănescu 16 Feb, 2020 18:58 Nici o vorba despre locurile de parcare de pe banda 1 (paralel cu axul drumului sau in spic) a bulevardelor vizate de proiect. Se desfiinteaza, raman? Intelegem ca va fi pista de biciclete, vor fi benzi unice pt transport in comun. Este de apreciat, dar unde vor parca masinile care utilizeaza acum prima banda? Nu exista consecventa nici coerenta la nivelul primariei. Pe Str. Soveja s-au amenajat parcari in spic, s-a sacrificat o banda de circulatie si s-au creat astfel locuri noi de parcare.