Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:41 15 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătatea locuitorilor este pe primul loc la Cumpăna Cancerul de col uterin, motiv de îngrijorare pentru aleşii locali (galerie foto)

ro

13 Mar, 2014 00:00 2014 Marime text
Locuitorii comunei Cumpăna vor fi mai bine informaţi în domeniul vaccinării împotriva Virusului Papilloma Uman (HPV). Ieri, sala de şedinţe a comunei Cumpăna a găzduit un seminar pe tema prevenirii cancerului de col uterin, cauzat de infecţia cu HPV. La eveniment au participat medici şi asistenţi medicali din comună, cadre didactice, asistenţi maternali, inspectori din cadrul Primăriei comunei Cumpăna şi ai Primăriei Grădina, precum şi specialişti de la Societatea Naţională de Medicină de Familie (SNMF).

„Impactul imunizării HPV în politicile de sănătate din România” a fost genericul sub care s-au purtat discuţiile cu privire la importanţa informării corecte asupra deciziei de vaccinare anti-HPV, atât la fetiţele de şcoală gimnazială, cât şi la persoanele adulte. „Prin educaţie şi vaccinare reuşim să protejăm. Imunizarea, alături de testarea Babeș Papanicolau, ar putea scădea riscul apariției cancerului de col uterin cu până la 94%. Prima campanie de vaccinare a fost un eşec. Acum trebuie să o redesenăm, în sensul că este nevoie de o informare corectă, este nevoie de implicare la nivelul comunităţii locale”, a declarat medicul Valeria Herdea, specialist al SNMF – amfitrioana întâlnirii.

De la seminar nu a lipsit nici primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju, care a recunoscut că este înspăimântată de statisticile care arată că în anul 2013, la fiecare 2 minute, o femeia deceda din cauza cancerului de col uterin. „Mă bucur că ne sunt alături cadrele medicale şi cadrele didactice din comună. Îi rog pe profesori să transmită elevilor şi părinţilor că, săptămâna viitoare vom organiza la Căminul Cultural o întâlnire cu părinţii fetiţelor cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, unde, împreună cu medicii din comunitate, vom încerca să explicăm importanţa imunizării anti-HPV”, a declarat primarul Mariana Gâju.

În România sunt depistate, anual, peste 3.000 de cazuri noi de cancer de col uterin, numărul total al pacientelor aflate în evidenţă este de aproximativ 40.000. Rata de mortalitate a celor care suferă de această maladie este în ţara noastră de 18,3%, adică de 4 ori mai mare decât în restul Uniunii Europene. Vaccinul anti-HPV este singura modalitate de prevenire a acestei maladii. Fetiţele cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani pot face gratuit imunizarea împotriva Virusului Papilloma Uman printr-o cerere depusă de către părinţi la medicul de familie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii