Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când va începe vaccinarea gratuită împotriva virusului HPV

ro

06 Jan, 2020 08:51 2562 Marime text
Începe vaccinarea gratuită împotriva virusului HPV, scrie observator.tv.

Din 6 ianuarie, părinţii care au comandat vaccinul pot merge la medicii de familie să îşi imunizeze copiii. 20.000 de doze au fost deja repartizate către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, iar stocul poate fi mărit, spune Ministerul Sănătăţii. Virusul papiloma uman este responsabil de apariţia mai multor tipuri de cancer, în special cel de col uterin din cauza căruia mor anual mii de femei.

După 11 ani de la ultimul program de imunizare, statul român reia campania naţională de vaccinare împotriva virusului HPV. Primii vizaţi sunt copiii ai căror părinţi au cerut dozele între anii 2017 şi 2018. Astfel, 20 mii de vaccinuri au fost deja repartizate în ţară.

Fetele cu vârste între 11 şi 14 ani trebuie să facă două doze de vaccin la o distanţă între 5 şi 13 luni. În cazul celor de peste 15 ani, însă, sunt necesare 3 doze.

RADU VLĂDĂREANU, medic primar obstetrică-ginecologie: Organismul tânăr este cel mai receptiv, cel mai apt de a declanşa anticorpii necesari. este un vaccin care se face înaintea oricărui contact sexual. Mamele care au fetite de 14 ani, 14 ani şi jumătate, să facă cerere cât mai repede în ianuarie - februarie pentru a primi această vaccinare gratuită în cursul acestui an.


Ministerul Sănătăţii anunţă că poate suplimenta stocul de vaccinuri până la peste două milioane de doze. Dar până la imunizare, oamenii trebuie să conştientizeze pericolul acestui virus.

Virusul papiloma uman este responsabil pentru majoritatea cazurilor de cancer de col uterin. În România, incidenţa şi mortalitatea acestui cancer este cea mai mare din Uniunea Europeană. Anual, aproximativ 4.300 femei sunt diagnosticate cu această boală şi 2.000 pierd lupta cu ea.

RADU VLĂDĂREANU, medic primar obstetrică-ginecologie: E un cancer groaznic şi este păcat să se mai moară în prezent de cancer de col, atâta timp cât avem vaccinare şi avem şi screeningul secundar.

În programul naţional de imunizare sunt prioritare adolescentele de până la 15 ani, dar şi adulţii se pot vaccina contra-cost. Medicii recomandă inclusiv vaccinarea băieţilor.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii