Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prin ordin al ANAF Ciprian Mihail Fronea, numit comisar-şef al Gărzii Financiare Constanţa. Iată ce avere are! (documente)

ro

11 Jul, 2012 01:00 5117 Marime text

cap_7.jpgGarda Financiară Constanţa are un şef nou. Aşa cum ne-a declarat ieri Ovidiu Mihai, cel numit în luna martie a acestui an interimar la conducerea instituţiei după autosuspendarea lui Cristian Radu, noul comisar-şef al Gărzii este Ciprian Mihail Fronea.

Acesta a fost numit prin Ordinul 960 semnat de preşedintele ANAF, Şerban Pop.

Cine e noul comisar-şef

Ciprian Mihail Fronea s-a născut în 1975. Este absolvent al ASE Bucureşti şi al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius" Constanţa. Potrivit propriilor sale declaraţii, lucrează în administraţie din anul 1998, iar din 2000 activează în cadrul Gărzii Financiare Constanţa, în funcţia de comisar.

Fronea ne-a explicat că numirea sa oficială a sosit ieri la Garda Financiară Constanţa, însă în documentul ANAF se menţionează că este noul comisar-şef încă din data de 3 iulie. De menţionat că Ciprian Mihail Fronea nu este interimar, ci numit pe funcţie după ce interimatul lui Ovidiu Mihai a expirat şi după ce Cristian Radu, actualul edil-şef al municipiului Mangalia, autotsuspendat în martie, a demisionat din funcţie înainte de a depune jurământul de primar.

Averea lui Fronea

Potrivit declaraţiei de avere disponibile pe site-ul Gărzii Financiare, Ciprian Mihail Fronea are, împreună cu soţia sa, Gabriela, un apartament dobândit prin cumpărare în anul 2005, în suprafaţă de 48,4 metri pătraţi. Nu deţine niciun automobil, nici bijuterii, metale preţioase, obiecte de artă şi de cult sau colecţii de artă şi numismatică. Nu are active financiare, plasamente şi investiţii directe sau împrumuturi acordate.

În ceea ce priveşte capitolul datorii, în declaraţia de avere figurează un credit contractat la Banca Transilvania în 2005, în valoare de 21.000, fără a se specifica moneda. Dar cum la titlul rubricii din declaraţia de avere moneda este euro, cel mai probabil creditul mai sus menţionat, scadent în 2020, este în euro. Tot în 2005, noul comisar-şef al Gărzii Financiare Constanţa a contractat un credit de 10.200 (din nou, nu este specificată moneda), de la RBS (ABN Amro), scadent în 2015.

În ceea ce priveşte rubrica venituri, Fronea a încasat de la Garda Financiară Constanţa un venit anual de 33.560 de lei, în timp ce soţia sa, de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, alături de indemnizaţia pentru creşterea copilului, 30.732 de lei. Menţionăm că declaraţia de avere a fost completată pe 20 mai 2011.

La aceeaşi dată a fost completată şi declaraţia de interese. Conform acesteia, Fronea este membru de sindicat în SNFP.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii