La forumul de la Cernavodă s-a reluat în discuţie un proiect mai vechi Amenajarea falezei Canalului Dunăre-Marea Neagră (galerie foto)
La forumul de la Cernavodă s-a reluat în discuţie un proiect mai vechi: Amenajarea falezei Canalului Dunăre-Marea
15 Jun, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2618
Marime text



În ceea ce-l priveşte, Hânsă le-a vorbit invitaţilor despre înfiinţarea unui Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică, despre amenajarea unui Centru de instruire şi agrement pentru tineret şi copii, despre finalizarea proiectului privind sistemul de termoficare, aflat în plină desfăşurare, dar şi despre realizarea unui parc eolian şi montarea unor panouri fotovoltaice. Edilul a vorbit, de asemenea, despre importanţa existenţei Centralei Nucleare prin intermediul căreia localnicii plătesc cea mai mică gigacalorie din ţară, de 82,87 lei.
Un proiect de suflet pe care edilul oraşului Cernavodă vrea să-l realizeze cu fonduri europene în următorii 5-10 ani, este cel privind amenajarea falezei Canalului Dunăre - Marea Neagră, un proiect iniţiat în 2005, în valoare de 30 milioane de euro.
„Proiectul falezei este un proiect mai vechi, a început prin 2005 - 2006 cu Planul Urbanistic Zonal, ne-am împiedicat atunci de existenţa unei căi ferate abandonate, care oficial există doar în acte. Această cale ferată separă oraşul de canal şi atunci nu putem să ne imaginăm o faleză şi cu funcţiuni comerciale, turistice, de recreere, pe circa 3 kilometri de-a lungul canalului, de la joncţiunea cu Dunărea şi până la Centrala Nucleară, tocmai pentru că această relicvă abandonată de 25 de ani nu putem să o eliminăm în totalitate”, a explicat Gheorghe Hânsă. Primarul a menţionat că a făcut demersuri susţinute şi că „suntem aproape să redobândim terenul (n.r. pe care se află calea ferată) strict necesar dezvoltării acestei zone din oraş”.
Câţiva paşi în privinţa amenajării falezei s-au făcut deja. Un asociat al Elcomex-ului a făcut în această zonă o investiţie de circa 500.000 de euro într-un hotel cu opt piste de bowling. „În dreptul acestui obiectiv de investiţii, abia inaugurat, vom face breşa către faleză cu terasă, locuri de joacă pentru copii şi ce mai intră acolo în circa 800 metri pătraţi. Este primul obiectiv pe care îl avem concret. De asemenea, consolidăm, cu cei de la Canalele Navigabile, digul care va fi şi aleea de promenadă”, a precizat Hânsă.
Primarul oraşului a vorbit celor prezenţi şi despre intenţia realizării unui circuit turistic al zonei care să cuprindă obiective precum: Mormântul pictat de la Hinog, Adăpostul „Save the dogs and other animals”, Cetatea Axiopolis - pentru care edilul caută măsuri pentru a o scoate de sub patrimoniul armatei, „Gânditorul şi consoarta sa”, Cetatea Capidava, Valurile lui Traian, Podul Carol I, Centrala Nucleară şi nu numai.

Noi paşi în privinţa reactoarelor 3 şi 4
În cadrul forumului s-a discutat cum era şi normal şi despre punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4. „În 120 de zile firmele contactate urmează să-şi expună poziţia vizavi de finanţarea acestei investiţii”, a declarat deputatul PSD, Rodin Traicu, prezent, de asemenea, la eveniment. „Părerea mea este că până la sfârşitul anului sunt condiţii de finalizarea tratativelor referitoare la atragerea investitorilor”, a adăugat Traicu care a precizat că anul viitor se va da drumul la licitaţii. Valoarea reactualizată a proiectului de punere în funcţiune a rectoarelor 3 şi 4, care include şi modificările necesare Post-Fukushima, ce măresc valoarea oricărei investiţii în domeniul nuclear, se ridică la 6,2 - 6,4 miliarde de euro, a anunţat deputatul Rodin Traicu.
Vezi proiectele localităţilor Oltina şi Sulina
Proiectele propuse pentru finanţare europeană în cadrul forumului din partea Primăriei Oltina din judeţul Constanţa privesc: amenajarea unui port turistic şi pescăresc în Oltina, realizarea unui circuit turistic pe Dunăre şi înfiinţarea unui centru de Informare turistică la Oltina.
De asemenea, Primăria oraşului Sulina (judeţul Tulcea) îşi doreşte implementarea unor proiecte privind: realizarea unui aerodrom pentru aeronave uşoare, de anvergură mică şi a unui heliport, realizarea unui miniport turistic şi de agrement, dar şi reabilitarea Portului Sulina.
Amintim că forumul a fost organizat de Fundaţia „Grupul de Iniţiativă Ecologică şi Dezvoltare Durabilă”, la lucrări fiind prezenţi din partea GIEDD, Cristina Sîrbu, preşedinte executiv şi A.S. Prinţul Mihai de Laufenburg, secretar general al fundaţiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii