Mariana Gâju, primarul din Cumpăna, singura reprezentantă din România la Forumul Primarilor ONU de la Geneva
Mariana Gâju, primarul din Cumpăna, singura reprezentantă din România la Forumul Primarilor ONU de la Geneva

Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, este singura reprezentantă a României la cea de-a cincea reuniune a Forumului Primarilor, organizat de Comisia Economică pentru Europa a ONU (UNECE), care se desfășoară în perioada 6–7 octombrie 2025 la Palatul Națiunilor, Geneva.
Evenimentul reunește lideri locali din întreaga lume pentru a consolida rolul administrațiilor în construirea unui viitor durabil, echitabil și incluziv, în conformitate cu Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
În cadrul forumului, Mariana Gâju a participat la panelul internațional intitulat „Femeie și primar. Împuternicirea liderilor locali pentru un viitor durabil”, alături de femei primar din Europa, Asia, Africa și America Latină. Primarul din Cumpăna a prezentat provocările și reușitele femeilor lider din administrațiile locale românești, subliniind necesitatea politicilor care sprijină participarea femeilor în decizia publică și importanța solidarității între femeile primar.
De asemenea, Mariana Gâju a oferit exemple concrete de bună practică din comuna Cumpăna, rezultate obținute prin fonduri europene și parteneriate internaționale, în domenii precum:
-
infrastructura locală,
-
educația,
-
serviciile socio-medicale,
-
dezvoltarea urbană sustenabilă.
Primarul a afirmat că leadershipul feminin aduce o perspectivă umană și echitabilă asupra guvernanței locale și că participarea sa la Geneva reafirmă angajamentul României de a contribui la dialogul global privind egalitatea de gen și dezvoltarea comunităților.
Evenimentul reprezintă un prilej pentru schimb de experiență internațional, promovarea sustenabilității și incluziunii, și pentru recunoașterea impactului pozitiv al femeilor lider în administrația publică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp