Ministrul Ionuț Moșteanu, discuție cu amiralul Pierre Vandier despre importanța inovării și a transformării digitale în domeniul apărării
Ministrul Ionuț Moșteanu, discuție cu amiralul Pierre Vandier despre importanța inovării și a transformării
							
							 04 Nov, 2025 14:01 
							
														
							
								ZIUA de Constanta
								 
				                   
				                   
				                   
				                
							
							 243
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
						
						
				                   
				                   
				                
							
							 243
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
Amiralul Pierre Vandier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT), aflat în vizită în România, a avut o întrevedere, marți, 4 noiembrie 2025, cu ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.
Întrevederea a avut loc în marja NATO-Industry Forum 2025, organizat la București în zilele de 5 și 6 noiembrie.
Respectiva întâlnirea evidențiază importanța strategică a României în consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic.
Potrivit MApN, în cadrul discuțiilor purtate, accentul a fost pus pe importanța inovării și a transformării digitale în contextul noilor provocări de securitate și apărare.
„Inovația și transformarea digitală sunt motoare ale progresului și este important să identificăm modalitățile în care putem colabora pentru a dezvolta soluții creative și tehnologii inovatoare adaptate războiului modern. Am reafirmat disponibilitatea de a fi un partener de încredere și în proiectele viitoare de dezvoltare și de a sprijini activ testarea și implementarea noilor proiecte aflate în derulare”, a declarat ministrul Moșteanu.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad,  a transmis că „transformarea digitală, operațiile multi-domeniu și asimilarea tehnologiilor emergente rămân priorități constante, pe care le urmărim atât la nivelul întregii structuri de forțe, cât și în cadru aliat. Totodată, este necesară continuarea eforturilor în domeniul interoperabilității, în sensul implementării de măsuri practice, adaptate actualilor parametri ai mediului de securitate, privind implementarea standardelor și procedurilor NATO”.
„Întrevederea reconfirmă parteneriatul strategic solid dintre România și structurile de comandă ale NATO, evidențiind rolul activ al țării noastre în procesul de adaptare aliată pe termen lung.
Comandamentul Aliat pentru Transformare (ACT) este unul dintre cele două comandamente strategice ale NATO, fiind o structură esențială pentru asigurarea capacității Alianței de a-și adapta și dezvolta capabilitățile, militând pentru inovare, interoperabilitate și excelență în pregătire.”, a conchis MApN.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
								Comentarii
							
							
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					