Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecarea apelului în dosarul în care Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, amânată

ro

19 Dec, 2018 10:09 1426 Marime text
Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 21 ianuarie, judecarea apelului în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, informează Agerpres.ro. 

Completul de 5 judecători la care a fost repartizat dosarul a admis cererea de amânare formulată de avocatul unui inculpat, care nu s-a putut prezenta la proces din motive medicale.

Liviu Dragnea nu a fost prezent la termenul de miercuri, fiind reprezentat de avocat. Au lipsit, de asemenea, mai mulţi inculpaţi şi avocaţi din oficiu.

Pe 13 decembrie, dosarul în care este judecat Liviu Dragnea a fost repartizat la completul 2 penal de la Instanţa supremă. Acest complet este format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Pe 5 decembrie, Secţia pentru judecători a CSM a recomandat ca Instanţa supremă să efectueze o nouă tragere la sorţi a completurilor de 5 pentru anul 2018, dar şi mărirea numărului acestor completuri de la 4 la 6 (3 în materie penală şi 3 în materie civilă).

Pe 21 iunie, Înalta Curte l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a două persoane - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Decizia a fost atacată cu apel. 

Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii