Asfaltarea şi reabilitarea sistemului de apă, priorităţile primarului Gheorghe Chirciu
Asfaltarea şi reabilitarea sistemului de apă, priorităţile primarului Gheorghe Chirciu
2276
Marime text
Pentru
anul următor, printre priorităţile primarului Gheorghe Chirciu se
numără reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă de la Răzoare şi
Satu Nou, dar şi modernizarea drumului comunal Oltina-Satu Nou. Pentru
reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, primarul susţine că ar
avea nevoie de 2 milioane de lei, bani pe care speră să-i primească de
la Guvernul României.
În privinţa drumului comunal, primarul a precizat că acesta se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 9 kilometri, iar 5,5 kilometri vor fi asfaltaţi cu bani europeni. Şeful autorităţii locale a mărturisit că cei 5,5 kilometri din drum sunt din piatră şi sunt deterioraţi, aceştia fiind afectaţi de inundaţiile din 2010. Primarul îşi doreşte ca şi diferenţa de drum, de 3,5 kilometri, să o reabiliteze, urmând a căuta, în acest sens, surse de finanţare. Valoarea estimată pentru asfaltarea celor 5,5 kilometri de drum este de 187.878 lei, iar lucrările vor începe anul viitor.
Copiii vor primi cadouri
La Oltina se apropie sărbătoarea de Crăciun. Primarul Gheorghe Chirciu anunţă că serbarea va avea loc joi, 20 decembrie, la Căminul Cultural unde sunt aşteptaţi toţi copiii pentru a primi daruri de Crăciun. Înainte de vacanţa de iarnă, prichindeii de la grădiniţe se vor întâlni şi ei cu Moş Crăciun.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


