Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:57 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceri Constanța Primăria Lumina a închiriat mai multe terenuri către persoane fizice și juridice

ro

05 Apr, 2024 17:00 1664 Marime text

 
  • Conform anunțurilor de atribuire a contractului de concesiune, publicat în Monitorul Oficial nr. 64 din data de 3 aprilie 2024, Primăria comunei Lumina, județul Constanța, a închiriat mai multe terenuri către persoane fizice și juridice
 
Conform anunțurilor de atribuire a contractului de concesiune, publicat în Monitorul Oficial nr. 64 din data de 3 aprilie 2024, Primăria comunei Lumina, județul Constanța, a închiriat mai multe terenuri către persoane fizice și juridice.
 
Un teren în suprafață de 32 mp a fost atribuit către Gică Dumitru, domiciliat în comuna Lumina. Durata contractului este de 20 de ani, iar nivelul redevenței este de 31 de lei/lună. Criteriile folosite pentru determinarea ofertei câștigătoare au fost: cel mai mare nivel al redevenței – 40%; capacitatea economico – financiară – 20%; protecția mediului înconjurător – 20% și condiții specifice impuse de natura bunului concesionat – 20%.
 
Un alt teren din comuna Limanu, în suprafață de 500 mp, a fost închiriat firmei Autodezmembrări Cristi SRL care va plăti o redevență de 145/lună. Durata contractului este de 20 de ani. Criteriile folosite pentru determinarea ofertei câștigătoare au fost: cel mai mare nivel al redevenței – 40%; capacitatea economico – financiară – 40%; protecția mediului înconjurător – 15% și condiții specifice impuse de natura bunului concesionat – 15%.
 
Primăria a închiriat către Vasile – Alexandru Loloț, domiciliat în Lumina, un teren de 1.127 mp. Nivelul redevenței este de 165 lei/lună și durata contractului este de 20 de ani. Criteriile folosite pentru determinarea ofertei câștigătoare au fost: cel mai mare nivel al redevenței – 40%; capacitatea economico – financiară – 20%; protecția mediului înconjurător – 20% și condiții specifice impuse de natura bunului concesionat – 20%.
 
Ultimul teren, în suprafață de 15 mp, a fost dat în chirie către Ionel Andrei, cetățean cu domiciliul în Lumina. El va plăti 25 de lei/lună redevență, durata contractului fiind de 20 de ani. Criteriile folosite pentru determinarea ofertei câștigătoare au fost: cel mai mare nivel al redevenței – 40%; capacitatea economico – financiară – 20%; protecția mediului înconjurător – 20% și condiții specifice impuse de natura bunului concesionat – 20%.
 
Despre Autodezmembrări Cristi SRL
 
Potrivit termene.ro, firma se ocupă de comerțul cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule. Există pe piață din 22 martie 2016 și are sediul pe strada Mare nr. 91, comuna Lumina, județul Constanța.
 
Asociatul unic și administratorul societății este Cristian Poșircă.
 
Autodezmembrări Cristi SRL a realizat în 2022 o cifră de afaceri egală cu 2.163.308 lei, un profit egal cu 771.848 de lei și a avut 15 salariați.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Primăria Lumina, județul Constanța, a cumpărat eurocontainere. Vezi ce sumă a cheltuit (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii