Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:50 05 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Primăria Lumina organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical comunitar

ro

05 Oct, 2026 10:14 134 Marime text
Primăria Comunei Lumina, județul Constanța






Primăria Lumina, județul Constanta,organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de asistent medical comunitar (Cod COR 325301), pe durata nedeterminată, în vederea implementării proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de baza eficiente și de calitate”.
 
Potrivit anunțului, nu se cere vechime în specialitatea studiilor (debutant)

Durata timpului de lucru este de 8 ore/zi; 40 ore/săptămână

Durata contractului este pe perioadă nedeterminată.
 

Condiții generale de participare
 
a. are cetățenia romana sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene, cu reședință în Romania;
b. cunoaște limba romana, scris și vorbit;
c. are capacitatea de munca în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificările și completările ulterioare;
d. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e. îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după că, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f. nu a fost condamnata definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana candidate la post incompatibila u exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g. nu executa o pedeapsa complementara prin care i-a fost interzisa exercitarea dreptului de a ocupa funcția de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășură activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsură de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau exercitării unei profesii;

 
h. nu a comis infracțiunile prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute art.35 alin.1,lit.h;
i. îndeplinește alte condiții generale în funcție de specificul postului
 
Condiții specifice de participare

-Studii de specialitate: absolvirea studiilor sanitare postliceale în specializarea “asistenta medicala”;
-Cunoștinte de operare pe calculator: nivel minim
-Limbi străine: nu este cazul
-Abilitați,calități și aptitudini necesare:
-capacitatea de a rezolva efficient problemele;
-capacitatea de asumare a responsabilității;
-capacitatea de autoperfecționare și de valorificare a experienței dobândite;
-creativitatea și spirit de inițiativă;
-capacitatea de planificare și organizare a timpului de lucru;
-capacitatea de a lucra independent;
-capacitatea de a lucra în echipa;
-capacitatea de gestionare eficienta a resurselor alocate;
-integritatea morala și etica profesionala;
-capacitatea de consigliere și mediere;
-capacitatea de decizie și reactive adecvata în situații de urgenta;
-disponibilitate de a-I ajuta pe cei în dificultate, capacitate empatica;
-abilitați de comunicare cu personalul medical, cu specialiștii din unitățile
sanitare, din autoritățile locale și din comunitatea din care face parte
-spirit organizatoric.
 
Cerințe specifice
  • Certificat de membru al O.A.M.G.M.A.M.R.
  • Aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei în regim salarial(după caz) eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R.
  • Adeverință de participare la concurs eliberata de O.A.M.G.M.A.M.R.
  • specializarea în asistenta medicala comunitara reprezintă un avantaj, însă nu constituie o condiție eliminatorie.Personalul încadrat pe proiect vă beneficia de cursul de specializare în asistenta medicala comunitara.Posturile de asistent medical comunitar vacante pot fi ocupate
  • de speciaitatile de asistent medical, conform competentelor dobândite în baza titului oficial de calificare, doar de către moașe sau asistenți medicali absolvenți de studii sanitare într-o specializare de profil clinic, astfel cum sunt definite de art.207, alin.3 dinLegea nr.95/2006privind reforma în domeniul sănătății, republicata, cu modificările și completările ulterioare, respective: asistent medical generalist, asistent medical obstretică-ginecologie/moașă, asistent medical de pediatrie și asistent medical de ocrotire.
 
Locul de desfășurare a activității, la sediul ECI,comuna Lumina, stradaMorii, nr.79, lot.4/1/1/2, Corp C1, nr.cadastral 106713, unde își va desfășură activitatea echipa comunitară integrată.

Atribuțiile postului
 
Atribuțiile asistentului medical comunitar, în conformitate cu prevederile HG
nr.324/2019 pentru aprobarea Normelor metologice privind organizarea, funcționarea și finanțarea activității de asistenta medicala comunitara, completate și adaptate în funcție de obiectivele specifice ale proiectului:Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – falicitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de baza eficiente și de calitate” cod SMIS 339395:
 
a/realizează catagrafia populației din colectivitatea locală din punctul de vedere al determinanților stării de sanitate și identifică gospodăriile cu personele vulnerabile și/sau cu risc medico-social din cadrul comunității, cu prioritate copii, gravidele,lăuzele și femeile de vârstă fertilă;
b/identifica persoaneleneinscrise pe listele medicilor de familie și sprijină înscrierea acestora pe listele medicilor de familie;
c/semnalează medicului de familie personaelor vulnerabile din punct de vedere medical și social care necesită acces la servicii de sanitate preventive sau curative și asigură sau facilitează accesul persoanelor care trăiesc în sărăcie sau excluziune sociale la serviciile medicale necesare, conform competențelor profesionale;
d/ participă în comunitățile în care activează la implementarea programelor naționale de sanitate, precum și la implementarea programelor și acțiunilor de sanitate publică județene sau locale pe teritoriul colectivității locale, adresate cu precădere persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical, social sau economic;
e/furnizează servicii de sanitate preventive și de promovare a comportamentelor favorabile sănătații copiilor, gravidelor și lăuzelor, cu precădere celor provenind din familii sau grupuri vulnerabile, în limita competențelor profesionale;
f/furnizează servicii medicale de profilaxie primara, secundară și terțiară membrilor comunității, în special persoanelor care trăiesc în sărăcie sau excluziune socială, în limita competențelor profesionale;
g/informează, educa și conștientizează membrii colectivității locale cu privire la menținerea unui stil de viață sănătos împreună cu personalul din cadrul serviciului de promovare a sănătății din cadrul D.S.P., iar pentru aspectele ce țin de sănătatea mintală, împreună cu personalul în cadrul centrelor de sanitate mintală;
h/administrează tratamente, în limita competențelor profesionale, conform prescripției medicului de familie au a medicului specialist, cu respectarea procedurii de manipulare a deșeurilor medicale, respectiv depozitarea deșeurilor medicale rezultate din administrarea tratamentelor prescrise de medic; țin evidenta administrării manevrelor terapeutice, în limita competențelor profesionale;
i/anunță imediat medical de familie au Serviciul Județean de Ambulanță atunci când identifică în teren un membru al comunității aflat într-o tare medicală de urgență;
j/identifică persoanele, cu precădere copii diagnosticați cu boli pentru care ține o evidență specială, respectiv TBC, premature, anemic, boli rare etc., și le îndrumă sau le însoțesc, după caz, la medical de familie și/sau serviciile  sanitare de specialitate;
k/supraveghează în mod activ bolnavii din evidențele speciale – TBC, prematuri, anemici, boli rare etc. și participă la administrarea tratamentului strict supravegheat al acestora, în limita competentelor profesionale;
l/realizează managementul de caz în cazul bolnavilor cu boli rare, în limita competentelor profesionale, conform modelului de management de caz, adoptat prin ordin al ministrului sănătății în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice;
m/supraveghează tratamentu pacienților cu tuberculoza și participa la administrarea tratamentului strict supravegheat (DOT/TSS) al acestora, în limita competentelor profesionale;
n/ pentru pacienții cu tulburări psihice contribuie la realizarea managementului de caz organizat de centrele de sanitate mintala din aria administrative-teritoriala, că parte a echipei terapeutice, în limita competentelor; identifica persoanele cu eventale afecțiuni psihice din aria admnistrativ-teritoriala, le informează pe acestea, precum și familiile acestoraasupra serviciilor medicale specializate de sănătate mintala în situația în care identifica beneficiariaflati în situații de urgenta psihiatrica; monitorizează accesarea acestor servicii;notifica imediat serviciile de urgenta (ambulanta politie) și centrul de sanitate mintala în situația în care identifica beneficiari aflați în situații de urgenta psihiatrica; monitorizează
pacienții obligați la tratament prin hotărâri ale instanțelor de judecata , potrivit prevederilor art.109 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare și notifica centrele de sanitate mintala și organelle de politie locale și județene în legătură cu pacienții noncomplianti;
o/identifica și notifica autoritățile competnte cazurile de violenta domestica, cazurile de abuz, alte situații care necesita intervenția altor servicii decât cele care sunt de competenta asistentei medicale comunitare;
p/participa la aplicarea masurilor de prevenire și combatere a eventualelor focare de infecții;
q/în localitățile fară medic de familie și/sau personal medical din cadrul asistentei medicale școlare efectuează triajul epidemiologic în unitățile școlare la solicitarea D.S.P., în limita competentelor profesionale;
r/identifica, evaluează și monitorizează riscurile de sanitate publica din comunitate și participa la monitorizarea intervenției și evaluarea impactului, din perspectiva medicala și a serviciilor de sanitate;
s/întocmesc evidentele necesare și completează documentele utilizate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respective registre, fise de planificare a vizitelor la domiciliu, alte documente necesare sau solicitate și conforme atribuțiilor specifice activităților desfășurate;
t/elaborează raportările curente și rapoartele de activitate, în conformitate cu sistemul de raportare definit de Ministerul Sănătății, siraporteaza activitatea în aplicația on-line AMCMSR.gov.ro, cu respectarea confidentialitatii datelor personale și a diagnosticului medical al beneficiarilor;
u/desfășoară activitatea în sistem integrat, prin aplicarea managementului de caz, cu ceilalți profesioniști din comunitate: asistentul social/tehnicianul în asistenta sociala, consilierul școlar și/sau mediatorul școlar, pentru gestionarea integrată a problemelor medico-sociale educaționale ale persoanelor vulnerabile, și lucrează în echipa cu moașă și/sau mediatorul
sanitar, acolo unde este cazul:
v/ participă la realizarea planului comun de intervenție al echipei comunitare
integrate/planului de servicii, conform legislației în vigoare, din perspectiva serviciilor de sanitate, și coordonează implementarea intervențiilor integrate dacă prioritatea de intervenție este medicală și de acces la serviciile de sanătate; participă la monitorizarea intervenției și evaluarea impactului asupra beneficiarului, din perspectivă medicală Ia serviciile de sănătate;
w/colaborează cu alte instituții și organizații, inclusive cu organizațiile neguvernamentale, pentru realizarea de programe, proiecte și acțiuni care se adresează persoanelor sau grupurilor vulnerabile/aflate în risc din punct de vedere medical, economic sau social;
x/realizează alte activități, servicii și acțiuni de sănătate publică adaptate nevoilor specifice ale comunității și persoanelor din comunitate aparținând grupurilor vulnerabile/aflate în risc, în limita competențelor profesionale;
y/participă activ la sesiunile de instruire, formare și perfecționare organizate în cadrul proiectului în vederea dezvoltării competențelor necesare furnizării de servicii integrate, adaptate nevoilor vulnerabile din comunitate.
 
Dosarul de concurs
 
a)formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e)copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f)certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i)curriculum vitae, model comun european.
Dosarele de concurs se depun la Compartimentul Resurse Umane din cadrul instituției, care asigură organizarea și desfășurarea concursului, în termenul prevăzut în anunț.
 
Dosarele de concurs pot fi transmise de candidați și prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronica sau prin platformele informatice ale instituției, înăuntrul termenului de depunere stabilit pentru concurs.În situația în care candidații transmit dosarele de concurs prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, posta electronica sau prin platformele informatice ale instituției, aceștia au obligația de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele depuse în copie, în orginal, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai tărziu de data și ora organizării probei scrise, sub sancțiunea neemiterii actului administrative de angajare.
 
Transmiterea documentelor prin poșta electronică sau prin platformele informatice ale instituției se realizează în format pdf, documentele fiind acceptate doar în forma lizibilă.Nerespectarea condițiilor de transmitere a
documentelor și a termenelor prevăzute pentru depunerea dosarelor conduce la reespingerea candidatului.
 
Calendarul de desfășurare a concursului
 
1 Data publicării anunțului 05.10.2026
2 Data limita de depunere a dosarelor 16.10.2026, ora 13,30
3 Selecția dosarelor 19.10.2026, 10,00
4 Afișarea selecției dosarelor 19.10.202, 15,00
5 Termen limită pentru depunerea constestațiilor privind
selecția dosarelor 20.10.2026,  15,00
6 Afișarea rezultatelor la contestații 21.10.2026, 15,00
7 Proba scrisă 26.10.2026, 10,00
8 Afișarea rezultatelor la proba scrisă 26.10.2026, 16,00
9 Termen limită contestații la proba scrisă 27.10.2026,  16,00
10 Afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor la proba scrisă
28.10.2026, 15,00
11 Interviul 29.10.2026, 10,00
12 Afișarea rezultatelor la proba interviu 21.10.2026, 15,00
13 Termen limită contestații la proba de interviu 30.10.2026, 14,00
14 Afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor la proba de interviu
02.11.2026, 15,00
15 Afișarea rezultatelor finale ale concursului 03.11.2026, 14,00

Bibliografia / tematică
 
1.Lucreția Titirca:Urgente medico-chirurgicale – Sinteze -Editura medicala, București
2023
2.C.Bocarnea:Boli infecțioase și epidemiologie:Ed.Info-team, 1993;
3.Ordinul ministrului sănătății nr.1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Meodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale- anexele 1 și
4.Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările și completările ulterioare;
5.Ordinul ministrilui sănătății nr.1410/2016 privind Normele de aplicare a legii drepturilor pacientului nr.46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările și completările ulterioare;
6.Ordonanță de urgenta a Guvernului nr.144/28.10.2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților din Romania, aprobata prin Legea 53/2014, cu modificările și completările ulterioare;
7.Codul de etica și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din Romania, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naționale a ordinului Asistenților Medicali generalist, Moașelor și Asistenților Medicali din Romania nr.2/9 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare;
8.Ordinul ministrului sănătății nr.1142/03.octombrie.2013 privind aprobarea procedurlor pentru asistenți medicali generalist, Capitolele 11.1, 11.2, 11.3, 11.5, 14.7, 14.8, 14.9, 14.10, 14.11, 15.6, 21.1, 21.2, 21.3, 21.4, 21.5, 21.6, 22.5, 22.6, 23.1 9LITERA B, C, D, E), 23.2, 23.3, 23.6, 24;
9.Ordonanță de urgență a Guvernului nr.18/01.03.2017 privind asistența medicală comunitara aprobata prin legea nr.180/2017, cu modificările și completările ulterioare;
10.Hotărârea Guvernului nr.324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizare, funcționarea și finanțarea activității de asistenta medicala comunitara;
11.Ordinului ministrului sănătății nr.2931/2021 privind aprobarea Manualului centrelor comunitare integrale;
12.Ordinului Ministrului Muncii și Justiției Sociale, Ministrul sănătății și al Ministrului Educației Naționale nr.393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei;
13.Ghidul metodologic privind furnizarea serviciilor de asistenta medicala comunitara de către asistentul medical comunitar, aprobat prin ordinal ministrului sănătății nr.740/2024.
Relații suplimentare se pot obține la sediul UAT Lumina, din localitatea Lumina,strada Mare nr.170, județul Constanta, la Compartimentul Resurse Umane, telefon 0241251828, e-mail registratura@primăria-lumina.ro, persoana de contact :Calin Doinita – inspector și pe site-ul Primăriei : www.primăria-lumina.ro – Secțiunea Resurse Umane;                 
                                
  
Citește și
Angajări Constanța Direcția generală de asistență socială Constanța recrutează pentru două posturi vacante. Iată despre ce este vorba
 
 
 
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii