Ziua Recunoștinței, sărbătorită la Constanța, Mangalia și Tulcea. Ceremonii în memoria eroilor marinari
Ziua Recunoștinței, sărbătorită la Constanța, Mangalia și Tulcea. Ceremonii în memoria eroilor marinari
13 Aug, 2026 14:52
ZIUA de Constanta
164
Marime text
164
Marime text

Forțele Navale Române organizează vineri, 14 august, ceremonii militare și religioase în garnizoanele Constanța, Mangalia și Tulcea, cu prilejul Zilei Recunoștinței.
Potrivit Forțelor Navale Române, evenimentele sunt dedicate memoriei eroilor marinari care și-au pierdut viața în timpul misiunilor și și-au jertfit viața pentru țară.
Ceremonie la Constanța
La Monumentul Crucea Marinarilor, de pe faleza Cazinoului din Constanța, ceremonia va începe la ora 08:30.
Programul va include o ceremonie militară, precum și acordarea unor distincții militarilor care s-au remarcat pe parcursul anului de instrucție. Totodată, vor avea loc și avansări în următorul grad militar.
Ziua Recunoștinței, la Mangalia
La Mangalia, manifestările vor începe la ora 09:00, la Monumentul „Marinarului și constructorului naval”, din Portul Turistic.
Aici va fi organizată o ceremonie militară și religioasă în memoria celor care și-au dedicat viața apărării țării.
Ceremonie la Tulcea, la Cimitirul Eroilor
În garnizoana Tulcea, ceremonia militară este programată tot la ora 09:00 și se va desfășura la Cimitirul Eroilor.
Prin aceste ceremonii, Forțele Navale Române aduc un omagiu militarilor care și-au sacrificat viața pentru România și păstrează vie memoria eroilor marinari.
Citește și
Constanța îmbracă haine de sărbătoare Însemnătatea Zilei Marinei Române și legătura istorică cu Sfânta Maria
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


