Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:54 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua mondială a bicicletei. Avantajele mersului pe bicicletă

ro

03 Jun, 2022 08:28 1297 Marime text
Ziua mondială a bicicletei, foto: Pexels Ziua mondială a bicicletei este marcată, anual, la data de 3 iunie, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), www.un.org.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare, desfăşurate la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, Ziua mondială a bicicletei, precizează https://ecf.com, site-ul Federaţiei Europene a Cicliştilor (ECF). Rezoluţia a fost adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU, recunoscându-se astfel unicitatea, longevitatea şi versatilitatea bicicletei, utilizată de două secole ca un mijloc de transport durabil, simplu, accesibil, fiabil, curat şi în conformitate cu mediul înconjurător. Prin Rezoluţie, statele membre ONU şi părţile interesate sunt invitate să celebreze şi să promoveze pentru o mai bună conştientizare publică Ziua mondială a bicicletei. Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale. De asemenea, este încurajată utilizarea bicicletei pentru dezvoltarea durabilă, consolidarea educaţiei, inclusiv a educaţiei fizice, pentru copii şi tineri, promovarea sănătăţii, prevenirea bolilor, promovarea toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc, precum şi facilitarea incluziunii sociale şi o cultură a păcii.

Alianţa Mondială a Ciclismului (WCA) şi Federaţia Europeană a Cicliştilor au salutat rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cele două organizaţii făcând lobby pentru o Zi mondială a bicicletei, încă din 2016. Secretarul General al WCA şi ECF, Bernhard Ensink, declara, cu acel prilej, că bicicleta reprezintă "o sursă de beneficii sociale, economice şi de mediu - şi aduce oamenii împreună". El a precizat, conform https://ecf.com, că Rezoluţia ONU este o recunoaştere a contribuţiei ciclismului la obiectivele de dezvoltare durabilă.  

În acelaşi timp, cele două organizaţii, WCA şi ECF, apreciază munca extraordinară a lui Leszek Sibilski, profesor de sociologie la Colegiul Montgomery din Maryland, Statele Unite ale Americii, şi a studenţilor săi, care au făcut o campanie susţinută pentru #WorldBicycleDay.

În decembrie 2017, Sibilski a fost îndrumat către Misiunea Permanentă a Turkmenistanului la ONU, iar reprezentanţii acesteia au fost de acord să prezinte în faţa Adunării Generale ONU propunerea pentru o Zi mondială a bicicletei. Alături de Turkmenistan, iniţiativa a mai fost susţinută de către 56 de state membre ale ONU, conform site-ului Băncii Mondiale, www.worldbank.org.

Alianţa Mondială a Ciclismului, lansată ca o iniţiativă a Federaţiei Europene a Cicliştilor la conferinţa Velo-city 2014 din Adelaide, Australia, este o reţea globală de organizaţii neguvernamentale şi ale societăţii civile, cu un interes substanţial în promovarea ciclismului. Obiectivul principal al reţelei nu este numai să promoveze ciclismul ca mijloc de transport în cadrul instituţiilor internaţionale, dar şi să promoveze şi să sprijine schimbul de cunoştinţe, expertiză şi cooperare între asociaţii de ciclism şi organizaţii din întreaga lume.

În prezent, WCA are peste 100 de membri de pe toate continentele, notează www.worldcyclingalliance.org. Federaţia Europeană a Cicliştilor numără în jur de 80 de membri, cu drepturi depline şi asociaţi, din peste 40 de ţări europene şi îşi propune să unească asociaţiile cicliştilor din întreaga lume, oferindu-le o structură la nivel internaţional.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), infrastructura sigură pentru mersul pe jos şi mersul pe bicicletă reprezintă o cale de realizare a unei stări echitabile de sănătate, notează www.un.org. Pentru cei mai săraci locuitori ai oraşelor, care de multe ori nu îşi pot permite vehicule personale, mersul pe jos şi cel pe bicicletă pot oferi o alternativă de transport, reducând totodată riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral, anumite tipuri de cancer, diabet şi chiar deces. În consecinţă, un transport activ îmbunătăţit nu este numai sănătos, ci şi echitabil şi rentabil.

De asemenea, conform Forumului Economic Mondial (WEF), citat de site-ul https://ro.morefit.eu, peste două miliarde de biciclete sunt folosite în întreaga lume, iar acest număr ar putea creşte la cinci miliarde până în anul 2050. Totodată, 42% din gospodăriile din întreaga lume deţin cel puţin o bicicletă, adică peste 580 de milioane de biciclete în întreaga lume, potrivit unui studiu din decembrie 2015 din Journal of Transport & Health. Aproximativ 7% din călătoriile urbane din întreaga lume sunt completate cu o bicicletă, potrivit unui raport, din 2014, al Institutului pentru Politici de Transport şi Dezvoltare (ITDP).

Avantajele mersului pe bicicletă


Vei dormi mai bine -
o plimbare matinală cu bicicleta te va obosi pe termen scurt, însă va face minuni pentru somnul din timpul nopții. Profesorul Jim Horne de la Centrul de Control al Somnului din cadrul Universității Loughborough explică: "Atunci când faci exerciții afară ești expus la lumina naturală, iar asta ajută ca ritmul circadian să se resincronizeze. De asemenea, exercițiile fizice elimină cortizol, hormonul stresului, care poate împiedica somnul adânc și regenerativ."


Îți protejezi intestinele - activitățile fizice reduc timpul necesar pentru traversarea intestinului gros de către mâncare, limitând astfel cantitatea de apă absorbită de organism. 

Creierul funcționează mai bine - Cercetătorii de la Universitatea din Illinois SUA au demonstrat că o creștere cu 5% a activităților de fitness cardio-respiratorii, venită prin adăugarea de ședințe de ciclism, au dus la o creștere de 15% a rezultatelor obținute la testele de inteligență. 


Reziști mai bine la boli - Ciclismul este cea mai bună modalitate de a te menține sănătos. Studiile arată că persoanele care fac ciclism timp de 30 minute pe zi, 5 zile pe săptămână, își iau de 2 ori mai puține zile de concediu medical față de persoanele sedentare. Studiul a fost făcut în SUA, unde concediul medical înseamnă, într-adevăr, că ești bolnav. 


Vei avea copii mai sănătoși -  Conform unui studiu efectuat de Universitatea din Michigan, femeile gravide care fac exerciții fizice într-un mod regulat au un travaliu mult mai ușor, se recuperează mai repede după naștere și au și o dispoziție mai bună în timpul sarcinii. Copilul va avea o dezvoltare neurologică mai bună cât timp este în uter, iar șansele lui de a deveni obez scad cu 50%.


Inimă mai puternică - un studiu efectuat de Universitatea din Purdue a arătat că parcurgerea pe bicicletă a 30 km pe săptămână reduce riscul apariției bolilor de inimă cu 50%.


 


Sursa: Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii