Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:06 10 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Videoconferință Președintele Klaus Iohannis a participat la reuniunea Consiliului European

ro

19 Jun, 2020 22:56 405 Marime text
  • Președintele României, Klaus Iohannis, a participat vineri, 19 iunie a.c., la reuniunea Consiliului European, în format de videoconferință.

Reuniunea a fost dedicată, în principal, discutării Planului de relansare economică a Uniunii și Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027 revizuit, propuse recent de către Comisia Europeană. De asemenea, au fost abordate procesul de negociere a relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, precum și subiecte de politică externă, potrivit Administrației Prezidențială.

Liderii europeni au avut discuții aprofundate cu privire la elementele incluse în pachetul de măsuri de relansare economică propus de către Comisia Europeană și despre viitorul buget al Uniunii Europene.

În cadrul acestor discuții, Președintele României a subliniat faptul că propunerile Comisiei Europene reprezintă o bună bază pentru ajungerea la un acord în vederea asigurării resurselor pentru acoperirea nevoilor financiare substanțiale din perioada post-criză COVID-19.

Președintele Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul României pentru avansarea negocierilor privind obținerea, cât mai curând posibil, a unui acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii, subliniind că acesta ar trebui să fie substanțial, echilibrat și capabil să răspundă preocupărilor statelor membre.

Președintele României a reliefat faptul că, în actualul context pe care Uniunea îl traversează, necesitatea unui buget european mai ambițios și mai consistent devine mai presantă și pe deplin justificată.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că obiectivul principal al României este obținerea unor alocări naționale cât mai mari atât pentru politica de coeziune, cât și pentru agricultură, în măsură să asigure îndeplinirea principalelor noastre obiective de dezvoltare.

Președintele României a reafirmat importanța acestor două politici în cadrul viitorului buget european. Politica de coeziune și Politica Agricolă Comună sunt cele mai importante instrumente de investiții ale Uniunii care pot oferi soluții rapide și eficiente pentru actuala situație de criză.

Referitor la politica de coeziune, Președintele Klaus Iohannis a insistat pentru alocări cât mai importante pentru România și pentru asigurarea unui cadru mai flexibil și simplificat pentru punerea în aplicare a acesteia pentru adaptarea priorităților de investiții la nevoile țării noastre. De asemenea, Președintele României a pledat pentru menținerea ratelor de cofinanțare și prefinanțare din actuala perioadă financiară 2014-2020, inclusiv a regulii de dezangajare de n+3 ani.

În ceea ce privește Politica Agricolă Comună, Președintele României a susținut creșterea alocărilor pentru dezvoltarea rurală, având în vedere nevoia de investiții pe termen lung pentru zonele rurale. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru continuarea procesului de convergență externă a plăților directe, astfel încât sumele primite de fermierii români de la bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din Europa de Vest. De asemenea, Președintele României s-a pronunțat pentru eliminarea caracterului obligatoriu al mecanismului de plafonare a plăților directe.

Președintele Klaus Iohannis a salutat propunerea Comisiei Europene privind înființarea unui program nou și independent dedicat domeniului sănătății - EU4Health, precum și propunerea de majorare a bugetului Uniunii Europene pentru instrumentul RescEU, care în timpul crizei COVID-19 și-a dovedit pe deplin utilitatea.

Cu privire la pachetul de relansare economică, Președintele României a subliniat faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în acest proces de recuperare economică. De aceea, Președintele Klaus Iohannis a susținut că este necesar să se asigure un acces rapid și eficient la finanțare pentru toate țările din Uniune, pentru a le permite acestora să diminueze daunele importante produse de această criză.

În acest context, Președintele României a subliniat că, pentru țara noastră, este foarte importantă prevalența componentei de granturi în cadrul alocării totale pentru relansare economică, precum și o perioadă extinsă în ceea ce privește implementarea noului instrument de relansare economică.

Ulterior acestei reuniuni, Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel, va prezenta varianta revizuită a pachetului de negociere pentru viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și pentru Planul de relansare economică, urmând ca, în cursul lunii iulie, să fie organizată, la Bruxelles, o reuniune a Consiliului European pentru negocierea acestui pachet.

Ti-a placut articolul?

Comentarii