Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:13 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vasile Dîncu, despre suplimentarea forţelor americane în România „O măsură defensivă în sprijinul securităţii şi apărării României“

ro

02 Feb, 2022 18:29 1187 Marime text

Preşedintele american Joe Biden a cerut Pentagonului să desfăşoare peste 3.000 de militari pentru consolidarea apărării aliaţilor europeni, într-o primă mişcare majoră a forţelor SUA în contextul tensiunilor militare cu Rusia asupra Ucrainei, au declarat oficiali americani citaţi miercuri de Wall Street Journal şi CNN.



Circa 2.000 de militari americani vor fi desfăşuraţi din SUA în Polonia şi Germania, iar din Germania vor fi repoziţionaţi în România circa 1.000 de militari din cadrul batalionului de infanterie ''Stryker''.


Ministrul Vasile Dîncu a transmis că  salută anunțul recent al Departamentului Apărării al SUA cu privire la redislocarea unui batalion Stryker din Germania în România.



A discutat despre asta cu  cu omologul său american, Lloyd J. Austin III, în cadrul convorbirii telefonice de la sfârșitul săptămânii trecute.

 

 Salut anunțul recent al Departamentului Apărării al SUA cu privire la redislocarea unui batalion Stryker din Germania în România.


 

 Despre această măsură am discutat cu omologul meu american, Lloyd J. Austin III, în cadrul convorbirii telefonice de la sfârșitul săptămânii trecute.

 

 Am subliniat, atunci, necesitatea consolidării posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, ca formulă defensivă de asigurare a securității aliaților și de descurajare a acțiunilor agresive în regiunea Mării Negre.

 

 Am reafirmat, totodată, necesitatea, mai mult ca oricând, a unei abordări coerente, unitare și echilibrate în cadrul Prezenței Înaintate pe întregul flanc estic al Alianței și la Marea Neagră.

 

 Mă bucur că facem astăzi un pas atât de important în această direcție.

 
Decizia anunțată astăzi, prin care un batalion de vehicule blindate Stryker, cu aproximativ 1000 de militari americani, se vor alătura efectivelor SUA deja prezente în România, reprezintă o măsură defensivă în sprijinul securității și apărării României, care va contribui, în același timp la întărirea Posturii aliate de apărare și descurajare a oricăror agresiuni pe întreg flancul estic.

 

Redislocarea acestui batalion american reprezintă o dovadă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității si apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și un mesaj puternic de solidaritate între aliați.

 

Rămânem în strânsă coordonare la nivel NATO, pentru găsirea celor mai potrivite opțiuni de întărire a capacității noastre colective de apărare.

 

Reafirm, cu acest prilej, aprecierea noastră pentru contribuția Franței, care, prin vocea președintelui Emmanuel Macron, și-a exprimat interesul pentru dislocarea unor efective în România, sub comandă aliată. Suntem deja în discuții la nivel de experți cu partea franceză în vederea materializării acestei inițiative, încă o dovadă a solidarității aliate și a relevanței parteneriatului strategic dintre Romania și Franța, a transmis Vasile Dîncu, Ministrul apărării naționale





Sursa foto: facebook/ Vasile Dîncu 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii