Vânzarea Carrefour România, între speculații și realitate. Precizările Consiliului Concurenței
Vânzarea Carrefour România, între speculații și realitate. Precizările Consiliului Concurenței
142
Marime text

Consiliul Concurenței nu a fost notificat oficial cu privire la o posibilă vânzare a Carrefour România, a declarat luni președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, subliniind că o astfel de tranzacție ar ridica provocări diferite din perspectiva concurenței și a securității naționale.
Șeful Consiliului Concurenței a explicat că instituția primește notificări doar în fazele finale ale unei tranzacții. „Noi nu primim notificare decât când s-au înțeles. Când o companie discută cu alte trei companii, în mod normal nu ne informează. Abia când a ales pe cineva din cele trei sau când a semnat contractul sau sunt foarte avansați de-abia atunci ne notifică”, a spus acesta.„Au fost speculații în presă, au fost dezmințite, noi nu am primit nicio notificare oficială”, a precizat Chirițoiu, întrebat dacă autoritatea a fost informată despre o eventuală vânzare a operațiunilor Carrefour din România.
Potrivit lui Chirițoiu, impactul unei tranzacții care implică un jucător mare precum Carrefour depinde în mare măsură de cine ar fi cumpărătorul, iar evaluările Consiliului Concurenței diferă de cele ale CEISD, comisia care analizează investițiile străine directe din perspectiva securității naționale.
El a amintit și situații inverse, în care securitatea națională nu a ridicat obiecții, dar au existat probleme de concurență: „Invers dacă ai o situație cum a fost la Telekom care e cumpărat de doi operatori care sunt deja prezenți, firme serioase, cunoscute, pe securitate națională n-a fost o problemă, a fost la noi pe concurență, pentru că se concentra piața. Depinde cine o să vină”.„Noi cu cei de la securitate națională gândim foarte diferit. Pentru noi când vine un jucător nou e simplu, nu prea ne creează probleme de concurență, în schimb lor pe securitate nu prea le place, că cine știe de unde vine, de unde are banii etc.”, a explicat Chirițoiu.
În opinia președintelui Consiliului Concurenței, nu ar exista dificultăți majore dacă un potențial cumpărător ar fi un jucător nou pe piața românească de retail alimentar. „În schimb dacă ne trezim cu un alt lanț de retail că vrea să cumpere Carrefour acolo am avea probleme. Dacă vine grupul Kaufland și vrea să cumpere Carrefour asta ar fi cel puțin problematic”, a declarat Chirițoiu pentru HotNews.ro, citat de stiripesurse.ro.
Citește și:
Frații Pavăl de la Dedeman, pe lista de investitori pentru achiziția Carrefour România
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


