Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 04 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuitorii din Palazu Mare nemulțumiți de un nou PUZ în zona Carrefour Constanța (DOCUMENT)

ro

04 May, 2026 11:54 210 Marime text
Foto: Pexels

Tensiuni la nivelul administrației locale din Constanța, după publicarea Raportului informării și consultării publicului privind Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona delimitată de străzile Milano, Napoli, Madrid, Alexandria și zona Carrefour. 

Cetățeni și asociații de proprietari solicită revocarea procedurii, invocând vicii de transparență și colapsul infrastructurii rutiere.

Conform celor două anunțuri de consultare, cetățenii interesați au fost invitați să consulte documentația de urbanism disponibilă pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa (secțiunea Servicii cetățeni– Urbanism- Dezbateri publice pe teme de urbanism).

Au fost organizate două dezbateri publice la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, bd. Tomis nr. 51, sala de şedințe Remus Opreanu, astfel:


- în data de 11.02.2026, ora 13.00, conform anunţului nr. 20258 din data de 29.01.2026.
- în data de 16.02.2026, ora 14.00, conform anunţului nr. 52659 din data de 05.03.2026.

Pe teritoriul zonei studiate au fost amplasate 3 panouri informative cu privire la propunerile planului urbanistic zonal, în conţinutul cărora au fost regăsite: planşa de reglementări urbanistice, informaţii referitoare la perioada consultării, data şi ora dezbaterii publice, modul în care pot fi vizualizate documentele precum şi modul de transmitere a observaţiilor/propunerilor/sugestiilor asupra documentaţiei prezentate.


Au fost transmise 482 de notificari către proprietarii din zona de studiu.

Pe tot parcursul derulării procesului de informare şi consultare publică s-au depus sesizări de la persoane interesate care vizează reglementările propuse, atât în perioada anunțării intenției de elaborare a PUZ, cât și în perioada consultării publicului.



Proiectul care a încins spiritele

Obiectivul este Reglementarea urbanistică a unei zone vaste din cartierul Tomis Plus.


Inițiatori sunt un grup de persoane fizice (Maticiuc Ion, Alexa Gheorghe, Husein Enis ș.a.).

Principalele nemulțumiri sunt absența reprezentanților Primăriei la dezbateri, lipsa trotuarelor pe Bd. Tomis și subdimensionarea rețelelor de utilități.

Deasemenea, este vorba și despre propunerea unui regim de înălțime de până la P+11, într-o zonă unde locuitorii reclamă un regim dominant de P+1.


Acuzații de viciere a procedurii și haos în trafic

Pe parcursul etapelor de consultare desfășurate între noiembrie 2025 și martie 2026, locuitorii au depus numeroase sesizări. Asociația Palazu Mare, prin președintele Pîrvu Ionuț, a reclamat faptul că dezbaterea din 11 februarie 2026 a fost "viciată procedural", deoarece niciun oficial al Primăriei nu a participat pentru a oferi răspunsuri tehnice.

Cetățenii avertizează că infrastructura actuală este deja blocată la orele de vârf. Aceștia consideră că "Bulevardul Madrid" este momentan o "ficțiune" și că transformarea DN2A în bulevard modern este departe de realitate, lipsind elemente de bază precum stațiile de autobuz sau pistele de biciclete.

Arhitectul elaborator, prin SC Kub Atelier SRL, a respins o parte din critici, argumentând că: PUZ-ul este necesar tocmai pentru a rezerva terenurile necesare viitorului Bulevard Madrid.

Se propune un Procent de Ocupare a Terenului (POT) de 50%, ceea ce ar asigura un raport optim între construit și spațiul liber.
Elaboratorul citează studii internaționale care susțin că locuirea colectivă pe verticală poate reduce amprenta de carbon cu până la 50% față de zonele cu case individuale.



Despre Kub Atelier SRL

Firma Kub Atelier SRL din București, a fost înființată la data de 22.03.2021 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 7111 - Activități de arhitectură. 

Cifra de afaceri Kub Atelier SRL a fost de 454.570 lei în anul 2024, cu o pierdere de -123.511 lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 51,65%.

Kub Atelier SRL a raportat 3 angajați în anul 2024.

Asociat și administrator este Tănase Florin Valentin. Acesta este asociat și administrator la Complettech Business SRL.


Mai multe detalii cu privire la Raportul informarii și consultarii publicului privind elaborarea PUZ Zona delimitată de strada Milano-str.Napoli-zona-Carrefour-strada-Alexandria și Madrid puteți găsi în secțiunea Document a materialului. 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



 

Citește și:

KUB ATELIER SRL anunță publicul interesat că s-a luat decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu pentru elaborare PUZ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii