Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Una dintre firmele din scandalul dezinfectanţilor a avut contract cu un spital din judeţul Constanţa

ro

20 Mar, 2019 00:00 2198 Marime text
Societatea din Prahova Al Carina SRL, care a fost implicată în scandalul, izbucnit marţi, cu privire la dezinfectanţii neconformi, după cum a menţionat şi ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a avut un contract de atribuire în anul 2017 cu un spital din Constanţa.
 
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, la domiciliile unor persoane fizice, dar şi la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor firme care produc, importă şi vând dezinfectanţi folosiţi în spitale. Aceste percheziţii au avut loc pe 19 martie. Cercetările indică faptul că dezinfectanţii vânduţi în 2018 unor spitale din ţară ar fi fost ineficienţi în distrugerea bacteriilor, informează Poliţia Română.
 
Numele firmei din Prahova vizate de percheziţiile de marţi în ceea ce priveşte dezinfectanţii diluaţi, Al Carina SRL, a apărut şi în contextul scandalului Hexi Pharma.
 
Din primele cercetări, a reieşit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate şi vândute către diverse unităţi spitaliceşti de pe teritoriul ţării produse biocide pentru dezinfecţia suprafeţelor care nu ar îndeplini standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor, arată Poliţia Română. Acţiunea se desfăşoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor şi comercializarea de produse alterate, potrivit sursei citate.
 
Societatea Al Carina SRL a avut, în trecut, un contract şi cu un spital din judeţul Constanţa. În 2017, Spitalul Municipal Mangalia a anunţat de la ce societate a achiziţionat dezinfectant - Trioton Rapid Afb (45 de litri). Este vorba de societatea Al Carina SRL, înmatriculată în anul 1993 şi care are sediul social în municipiul Ploieşti.
 
Citeşte şi:
 
Iată de la cine a cumpărat dezinfectant Spitalul Municipal Mangalia!

Spitalul Judeţean Constanţa, despre litigiul de pe rolul Curţii de Apel Constanţa. SC GB Indco SRL, reclamant în dosar 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii