Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Cu ocazia Izvorului Tămădurii, jandarmii sunt alături de credincioși, la Măcin

ro

28 Apr, 2022 10:21 1142 Marime text
Jandarmerie, foto: GJM Constanța

Jandarmii tulceni se vor afla în mijlocul cetățenilor și vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbelor religioase oficiate cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii anunță joi Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Tulcea. 

Vineri, 29 aprilie, oamenii legii se vor afla la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii și Fântâna de Leac din orașul Măcin, unde vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea hramului bisericii. 

Participanții sunt îndemnați să evite implicarea în conflicte de orice natură, să nu lase nesupravegheate obiectele personale și să respecte recomandările forțelor de ordine, pentru evitarea incidentelor. 

Totodată, cei care sesizează fapte ce pot afecta siguranța publica, cetățenilor le este recomandat să apeleze la 112 sau să se adreseze echipajelor de intervenție prezente. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii