Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:26 18 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tic-tac pentru Cazino

ro

23 Oct, 2019 00:00 351 Marime text

Timpul pare să se scurgă, momentan, în favoarea Cazinoului din Constanţa. Observaţia vine ca urmare a faptului că termenul legal până la care poate fi contestată, din nou, licitaţia pentru reabilitarea monumentului istoric expiră la finalul acestei luni. Până la momentul de faţă, surse apropiate cazului spun că nu a fost înregistrat niciun astfel de document la instituţiile abilitate.


Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, în cursul săptămânii trecute, mai precis pe data de 17 octombrie, Compania Naţională de Investiţii a încheiat o nouă etapă în licitaţia reluată pentru contractul privind reabilitarea Cazinoului din Constanţa.
 

Ce zice legea



La fel ca în primul ciclu, oferta înaintată de asocierea de firme reprezentată de Aedificia Carpaţi a fost desemnată câştigătoare a contractului, întrunind punctajul maxim inclusiv pentru preţul oferit. Oferta financiară a Aedificia Carpaţi şi a partenerilor săi este de 44.989.974 de lei, adică circa 10 milioane de euro, faţă de cele peste 60 de milioane de lei (c. 13 milioane de euro) estimate iniţial de CNI pentru contract.


Din asocierea desemnată câştigătoare a contractului fac parte şi societăţile Tehnoinstal, Schindler România SRL, Remon Proiect SRL şi Profesional Construct Proiectare SRL. Cu toate acestea, legislaţia în vigoare prevede faptul că oricare dintre participanţi pot contesta rezultatul licitaţiei la organele abilitate, termenul pentru Cazinou fiind de zece zile, dată fiind valoarea proiectului.


Conform Legii nr. 101/2016, termenul în care poate fi contestat rezultatul este de „10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz“.


Astfel, abia spre finalul lunii, în cazul în care nimeni nu se adresează Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, ar putea fi semnat şi demarat efectiv contractul pentru reabilitarea monumentului-emblemă al Constanţei.


Mai trebuie avut în vedere faptul că, în urma primului ciclu de analizare a ofertelor, contraofertanţii reprezentaţi de asocierea condusă de SC Eldiclau SRL (Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L., Hoiura Electro Construct SRL, Facility Instal SRL, Telekom Romania Mobile Communications SA şi Helinick SRL) au depus contestaţia în ultima zi ce le conferea acest drept.




Citeşte şi:


Cazinoul din Constanţa ar putea fi reabilitat de Aedificia Carpaţi şi partenerii săi. Iată punctajul obţinut de aceştia!


Un pas înainte pentru Cazinoul din Constanţa Ce anunţ a transmis Compania Naţională de Investiţii privind licitaţia pentru reabilitarea edificiului


Ziua Z pentru atribuire, la finalul lunii
Contractul pentru Cazino îşi caută câştigătorul



Licitaţie Cazino Constanţa
Compania Naţională de Investiţii, obligată de CNSC să reanalizeze ofertele Aedificia Carpaţi şi Erbaşu SA




„Războiul“ înscrisurilor, pe soarta Cazinoului
Eldiclau, Compania de Investiții și Aedificia Carpați se „bat“ în acte la CNSC (document)



Constănțenii mai au de așteptat până la reabilitare
Parteneri și subcontractori. Date complete despre societățile care s-au „băgat“ în afacerea Cazinoul



Aedificia Carpaţi vs Eldiclau SRL, în lupta pentru Cazinoul din Constanţa
Petre Badea - „Firma acuzatoare este total lipsită de experienţă“

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii