Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:34 21 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Prima zi a festivalului Beach, Please!, una fără evenimente negative

ro

11 Jul, 2024 10:15 1691 Marime text

       
Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță la festivalul Beach, Please! de la Costinești. 
       
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
       
Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.
       
Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța, specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora 634 de persoane interesate au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență.
       
Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Constanța și Aparatul Central au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 960 de persoane.
       
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
       
Astfel, jandarmii, poliţiştii și pompierii constănțeni au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale (10 amenzi în valoare totală de 6.140 lei și 20 avertismente): 

        -21 sancțiuni la regimul rutier, (13 avertismente și 8 amenzi în valoare de 2.640 lei);

        -8 sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (6 avertismente și 3 amenzi în valoare de 3.500 lei);

        -1 sancțiune privind apărarea împotriva incendiilor (1 avertisment);

        -90 de persoane au fost verificate în aplicația e-DAC, rezultatul fiind fără mențiuni operative;

        -21 de persoane au fost testate cu aparatul Drugtest - rezultatul fiind negativ;

        -53 de persoane au fost testate cu etilotestul – rezultatul fiind negativ.
       
Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare a evenimentului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile din apropiere.
       
Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în gări și autogări care au legături directe cu municipiul Constanța.
       
O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Constanța și Serviciului de Ambulanță Constanța au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:

        -16 traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.);   

        -alte 75 de cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, hipertensiune arterială etc.).
       

O persoană a necesitat investigații suplimentare și implicit transportul la spital.
       
Mulțumim participanților care au ales să se bucure de muzică și atmosferă într-un mod responsabil.- a mai punctat sursa citată. 



foto: Facebook/ Beach, Please Festival


Citește și:

Chief Keef nu va participa la festivalul Beach Please de la Costinești. Anunțul organizatorilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii