Ultima zi a festivalului Beach, Please! ediția 2026, fără evenimente negative majore
Ultima zi a festivalului Beach, Please! ediția 2026, fără evenimente negative majore
169
Marime text
A cincea zi de desfășurare a festivalului Beach, Please! ediția 2026 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților. Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului, au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Potrivit reprezentanților GMJ Tomis Constanța, pentru siguranța tuturor participanților, au fost utilizate aeronave fără pilot la bord (drone) care au supravegheat și filmat întreaga zonă de desfășurare a evenimentului, o măsură preventivă menită să sprijine menținerea ordinii publice și să ofere un climat de siguranță. Menționăm faptul că acestea au fost manipulate de personal autorizat.
În acest sens, obiectivul de prevenire a fost atins și nu s-au înregistrat incidente grave. Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 950 de persoane“ - conform GMJ Tomis Constanța
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise. Astfel, jandarmii, polițiștii și pompierii constănțeni au aplicat un total de 73 sancțiuni contravenționale (în valoare totală de 54.499 lei). Dintre acestea exemplificăm:
- 7 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991 (pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), constând în 7 amenzi în valoare de 4.800 lei;
- 4 sancțiuni contravenționale la H.G. nr. 301/2012 (pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003), constând în 4 amenzi în valoare de 8.000 lei;
- 49 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr.195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), constând în 49 amenzi în valoare de 34.949 lei;
- 2 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 28/1999 (privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale), constând în 1 avertisment și 1 amendă în valoare de 6.000 lei;
- 1 sancțiune contravențională la Legea nr. 8/1996 (privind drepturile de autor și drepturile conexe), constând în 1 avertisment.
- 3 sancțiuni contravenționale la H.G. nr. 203/1994 (pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate), constând în 3 amenzi în valoare de 750 lei;
- 7 sancțiuni contravenționale la H.G. nr. 537/2007 (privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor), constând în 7 avertismente;
PRECIZĂRI:În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, a fost identificată 1 persoană care aveau asupra sa substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, dispunându-se măsurile legale în acest sens. Lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne au deschis alte 3 dosare penale, 2 pentru tâlhărie calificată și 1 pentru loviri sau alte violențe.
O atenție deosebită a fost acordată asistenței medicale de urgență și primului ajutor medical calificat. Astfel, echipajele ISU Constanța au intervenit prompt în sprijinul cetățenilor, gestionând 293 cazuri medicale (intoxicații cu alcool, traumatisme, arsuri, lipotimii).
Pentru 2 dintre cazuri, starea de sănătate a impus efectuarea unor investigații suplimentare, motiv pentru care persoanele în cauză au fost transportate la spital în vederea continuării îngrijirilor medicale de specialitate (traumatisme, fracturi)“ - mai transmite sursa citată
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


