Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:04 22 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Situație critică pe Dunăre Minim istoric la Cernavodă și utilaje oprite în plină criză de apă pentru Centrala Nucleară

ro

22 Sep, 2026 11:48 128 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
Fluviul Dunărea a înregistrat la Cernavodă cel mai mic nivel din istoria măsurătorilor moderne, atingând duminică, 20 septembrie 2026, cota de –255 cm. Această valoare depășește precedentul record negativ din 2003 (–247 cm). 

În timp ce debitul la intrarea în țară a scăzut dramatic la 1.550 mc/s – situându-se mult sub media multianuală a lunii septembrie de 3.800 mc/s –, operațiunile de urgență pentru asigurarea apei necesare răcirii reactoarelor Centralei Nucleare de la Cernavodă au fost sistate.

Lucrări oprite în momentul critic

Deși Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a dispus încă din 21 august mobilizarea tuturor utilajelor disponibile din țară și continuarea lucrărilor de dragaj, în perioada 19–21 septembrie, când Dunărea a marcat recorduri negative consecutive, în zonă nu a operat niciun utilaj,potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit informațiilor obținute din investigațiile jurnalistice, contractul dragei de mare capacitate aduse de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) a expirat la finalul lunii august. În paralel, utilajele Apelor Române au fost oprite în weekend, motivul invocat neoficial fiind legat de faptul că marinarii au plecat să se odihnească, neexistând personal de schimb sau fonduri pentru asigurarea unui regim de lucru continuu.

Probleme birocratice și lipsa finanțării

Rapoartele tehnice transmise de Apele Române indică necesitatea unor intervenții extinse pe cel puțin 3-4 kilometri în aval pentru lărgirea și adâncirea șenalului navigabil, prevenind astfel blocarea fluxului de apă spre Cernavodă. Cu toate acestea, deși au fost solicitate fonduri și relocarea unor volume de sedimente de aproximativ 500.000 mc, Guvernul și Ministerul Transporturilor nu au emis până în prezent Hotărârea de Guvern necesară continuării lucrărilor.

Jurnaliștii au adresat întrebări oficiale Ministerului Transporturilor și Cancelariei Prim-Ministrului pentru a clarifica motivele blocajului și stadiul plăților, însă până la această oră nu au fost furnizate răspunsuri oficiale.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii