Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:49 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin“, gata de start

ro

03 Aug, 2021 17:06 1669 Marime text
  • Constănțenii și turiștii pasionați de teatru în aer liber, în adierea răcoroasă a brizei, sunt așteptați, anul acesta, la o nouă ediție a  proiectului „Seri de teatru la Pontul Euxin”, o ediție îmbogățită căreia i se adaugă și muzica. Așadar, „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin”.
Cea de-a III-a ediție a evenimentului estival, așteptat cu nerăbdare de constănțeni, dar și de turiști, se va desfășura, anul acesta, în intervalul 6-29 august, în locul deja consacrat: în Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie. Întâlnirile cu teatrul vor avea loc în serile de vineri, sâmbătă și duminică.

Festivalul este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA, cu finanțarea Primăriei Municipiului Constanța.

Anul acesta, „Serile de teatru și muzică la Pontul Euxin” vor avea o structură competițională. Prima săptămână se va desfășura sub genericul „Teatru studențesc la Pontul Euxin”.

În competiție intră spectacole susținute de studenți de la universități din Constanța, București, Târgu Mureș și Iași.

Vineri, 6 august, de la ora 21.00, este programat spectacolul Universității „Ovidius“ Constanța, urmat de la ora 22.30 de un atelier cu public susținut de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Sâmbătă, 7 august, de la ora 21.00, în concurs intră spectacolul Universității de Arte din Târgu Mureș, urmat de la ora 22.00, de reprezentația celor de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Seara de sâmbătă se încheie cu un atelier cu public susținut de oaspeții de la Târgu Mureș.

Duminică, 8 august, de la ora 21.00, va avea loc spectacolul susținut de studenții de la Universitatea Națională de Artă Teatrală din Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, urmat de un atelier cu public. Primul weekend cu teatru la Pontul Euxin se va încheia cu gala de premiere.

Următoarele trei weekend-uri sunt dedicate profesioniștilor. Vor fi spectacole și recitaluri „amicale”, necompetiționale, după următorul program:
  • Vineri, 13 august, de la ora 21.00 - „Fata din curcubeu“(București) / „Târguială cu bucluc“ (Constanța)
  • Sâmbătă, 14 august, de la ora 21.00 - „Poveste din Bucureștiul de odinioară” - Concert Miruna Ionescu și Taraful
  • Duminică, 15 august, de la ora 21.00, „Emigranții“ - Teatrul Mic București
  • Vineri, 20 august, de la ora 21.00 - „Ivan“ - Teatrul din Stejari Iași
  • Sâmbătă, 21 august, de la ora 21.00 - „Viață conjugală anormală“ - București
  • Duminică, 22 august,  de la ora 21.00 - „Soț de vânzare” - București
  • Vineri, 27 august, de la ora 21.00 - Concert muzică ușoară românească
  • Sâmbătă, 28 august, de la ora 21.00 - Concert Mihalache Band
  • Duminică, 29 august, de la ora 21.00 - „Actrițele“ - Constanța
Festivalul „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin” este un proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, fonduri alocate prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. 146224/23.07.2020. Valoarea totală a proiectului este de 280.000 lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii