Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 24 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a decis Meciul dintre Dinamo și Farul se va desfășura în capitală

ro

22 Sep, 2023 13:01 968 Marime text
Ovidiu Burcă

Dinamo și Farul se vor confrunta în etapa a X-a a SuperLigii României, însă roș-albii au întâmpinat reale dificultăți în ceea ce privește organizarea meciului. Impedimentul a venit din cauza faptului că selecționata României de fotbal feminin urmează să dispute marți un meci în Nations League, pe stadionul „Arcul de Triumf”, împotriva Finlandei. Cei de la Farul le-au propus dinamoviștilor să organizeze meciul la Ovidiu, însă ulterior, roș-albii au primit undă verde pentru a evolua în capitală.

Farul este favorită în meciul cu Dinamo. Campioana en-titre are o cotă de 1.95 pentru victorie la Mozzartbet, operator cu bonus fără depunere la înregistrare, în timp ce gazdele au primit o cotă de 3.65 pentru un succes în partida de vineri seară.

Motivul pentru care s-a discutat despre faptul că Dinamo nu ar putea juca în etapa a X-a pe stadionul „Arcul de Triumf” este că, nu ar fi suficient timp pentru refacerea gazonului, înainte de partida naționalei feminine.

Interesant este că, antrenorul „Câinilor Roșii” s-a plâns recent de starea gazonului de pe arena de casă a dinamoviștilor: „Rămân cu un gust amar să văd cea mai bună suprafață de teren din România să fie cea mai… Credeți că ne întreabă cineva că nu corespund standardele? Avem stadioane frumoase, dar nu știm să întreținem gazonul. Fiecare stadion avea un îngrijitor. Ei trăiau acolo, îngrijeau iarba, vorbeau cu ea. Acum avem fel și fel de firme și uitați ce se întâmplă”, declara Ovidiu Burcă la finalul lunii trecute.
Gică Popescu
În cazul în care meciul nu s-ar fi putut desfășura în capitală, dinamoviștii au primit invitația de a organiza meciul chiar pe terenul de casă al adversarei, iar LPF își dăduse acordul și pentru această variantă. „Este adevărată această variantă. Chiar eu, în această dimineață, le-am propus oficialilor de la Dinamo, să joace pe stadionul nostru meciul. Cred că este o variantă avantajoasă pentru ambele părți. Din punctul nostru de vedere, îi primim cu brațele deschise, dar o să vedem ce se întâmplă și unde vom disputa partida”, a declarat Gică Popescu la Fanatik.

Dinamo, în calitate de nou-promovată, nu a avut un start de sezon excelent. Elevii lui Ovidiu Burcă au obținut numai 8 puncte în primele 9 etape și vin în această partidă după ce au suferit două înfrângeri consecutive, 0-4 în Giulești, în fața Rapidului și 0-1 acasă, cu U Craiova 1948. Nici Farul nu s-a descurcat prea bine în campionat, însă acest lucru s-a datorat în mare parte campaniei de preliminarii pentru cupele europene, acolo unde campioana României a fost eliminată în play-off.

Pe hârtie, Farul (19.90 milioane de euro) pare să fie mare favorită în partida de vineri seară, atât pentru faptul că are un lot de peste 3 ori mai valoros decât cel al roș-albilor (5.90 milioane de euro), cât și pentru că vine din postura de campioană a României, care urmează să întâlnească o nou-promovată. Totuși, elevii lui Gică Hagi au suferit două înfrângeri consecutive în campionat (0-4 în deplasare, cu U Craiova 1948 și 0-1 acasă, cu FCSB) și nu par să se regăsească în cea mai bună formă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii