Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:09 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România, promovată ca destinație turistică la BBC

ro

09 Feb, 2024 12:09 625 Marime text




 
  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a derulat la sfârșitul anului trecut, în perioada 18 octombrie – 15 noiembrie, o campanie de promovare a destinației turistice România pe postul de televiziune BBC News. În acest segment de timp, au fost difuzate 8 videoclipuri, realizate de producătorul  Charlie Ottley, care surprind frumusețea țării noastre în fiecare anotimp și care, totodată, evidențiază variate tipuri de turism, specifice destinației noastre.

Conform raportului furnizat de BBC Studios, campania de promovare a României a reușit să obțină o rată de recunoaștere de 59%, depășind norma standard de 56%. Mai mult, rezultatele arată că familiaritatea telespectatorilor față de țara noastră a crescut cu 65%, în timp ce probabilitatea de a recomanda România ca destinație de călătorie a înregistrat o creștere de 157%. Totodată, difuzarea spoturilor a favorizat o creștere a percepțiilor pozitive privind imaginea țării noastre, în procent de 212%.

Analiza percepțiilor asupra imaginii de brand a României dezvăluie și alte îmbunătățiri semnificative, mai ales în ceea ce privește siguranța (+161%). Impactul campaniei se reflectă, astfel, în creșteri notabile ale percepției asupra destinației vibrante și captivante (+130%), patrimoniului cultural (+138%), naturii și faunei (+100%) și diversității (+114%). Pe lângă aceste date, s-a evidențiat interesul pentru spoturile TV, peste 71% dintre telespectatori dorind să descopere mai multe despre țara noastră.

Informațiile sunt confirmate și de Institutul Național de Statistică. Conform raportului privind turismul național, aferent anului 2023, numărul vizitatorilor străini care au sosit în România a crescut cu 26,5% față de anul precedent. În ceea ce privește topul țărilor emițătoare de turiști, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se clasează pe cea de-a 6-a poziție. Mai mult, a fost înregistrată o creștere în rândul turiștilor britanici, prin comparație cu 2022, de 27,7%.

Pe durata campaniei, spoturile de promovare a României au fost difuzate de 86 de ori, postul de televiziune BBC News atrăgând în perioada de referință peste 13 milioane de urmăritori din Europa. Videoclipurile au fost plasate în timpul programelor de știri (ex. BBC News), segmentelor speciale (ex. World Business Report), dar și în cadrul unor emisiuni tematice (ex. The Travel Show Modules). În încheiere, 73% dintre cei care au văzut spoturile au concluzionat că BBC News este locul potrivit pentru promovarea României.
 
 Citește și
Detalii despre taxa de dezvoltare și promovare a turismului. Iată ce spune Primăria Constanța

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii