„Ritmul Verii” ajunge în Piața Ovidiu, pe Faleza Cazinoului și în Parcul Arheologic din Constanța. Programul din această săptămână
„Ritmul Verii” ajunge în Piața Ovidiu, pe Faleza Cazinoului și în Parcul Arheologic din Constanța. Programul
18 Aug, 2026 11:53
ZIUA de Constanta
225
Marime text
225
Marime text

În această săptămână, „Ritmul Verii” ajunge în Piața Ovidiu, pe Faleza Cazinoului și în Parcul Arheologic din municipiul Constanța.
Potrivit unui anunț al Primăriei Constanța, joi, 20 august, de la ora 19:30, Avidum Quartet va susține recitalul „Eleganță Muzicală – Muzică de cameră” în Piața Ovidiu.
„O seară în care muzica de cameră se întâlnește cu atmosfera specială a centrului istoric, într-unul dintre cele mai cunoscute locuri din Constanța.”, promit organizatorii evenimentului
Vineri, 21 august, de la ora 19:30, Faleza Cazinoului va găzdui recitalul „Bijuterii Clasice”, susținut de Alexia Luchian – flaut și Andrada Ștefan – pianină.
Publicul este invitat să se bucure de muzică într-un decor aparte, la malul mării, într-o seară de vară petrecută în aer liber.
Duminică, 23 august, de la ora 19:00, Parcul Arheologic se transformă într-un loc al poveștilor și al imaginației. Trupa „Suflețel” aduce „Parada Magiei Urbane”, un spectacol cu păpuși, mascote, parade și personaje, pregătit pentru cei mici și familiile lor.
„Va fi o seară în care copiii se pot întâlni cu personaje îndrăgite și se pot bucura de un spectacol colorat, într-un spațiu potrivit pentru o ieșire în familie.”, mai precizează Municipalitatea.
Toate evenimentele sunt gratuite.
Citește și
Ritmul Verii” aduce noi evenimente în locuri îndrăgite ale Constanței!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


