Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 18 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatul demarează o anchetă privind întâlnirea dintre Ilie Bolojan și președinta CCR, Elena-Simina Tănăsescu

ro

18 Aug, 2026 11:31 167 Marime text





Membrii Comisiei pentru constituționalitate din Senat au aprobat, marți, inițierea unei anchete parlamentare privind circumstanțele întâlnirii dintre premierul demis Ilie Bolojan și președintele CCR, Elena-Simina Tănăsescu. Decizia a fost aprobată cu voturile PSD, AUR și PACE, în timp ce PNL și USR s-au opus.

Primele audieri sunt programate să aibă loc începând cu data de 26 august. Urmează ca ancheta comisiei să fie aprobată de conducerea Senatului în regim de urgență, conform știripesurse.ro.

La audieri vor fi invitați, spun surse senatoriale, Bolojan, Tănăsescu, precum și funcționari parlamentari de la biroul în care a avut loc întâlnirea.

„Apreciem că sunt necesare clarificări cu privire la împrejurările în care a avut loc întâlnirea, natura și scopul acesteia, motivul pentru care întrevederea s-a desfășurat în biroul președintelui Senatului, precum și temele discutate”, conform comisiei senatoriale.

Clarificarea este necesară pentru protejarea autorității Curții Constituționale și pentru menținerea încrederii publice în imparțialitatea și integritatea actului său jurisdicțional, mai arată Comisia pentru constituționalitate din Senat.


Conform regulamentului Senatului, în vederea desfășurării anchetei, comisia permanentă poate invita orice demnitar, orice funcționar sau orice angajat al Guvernului și al celorlalte organe ale administrației publice.

Persoanele invitate pentru audiere vor fi înștiințate despre subiectul, data și condițiile audierii cu cel puțin 5 zile înainte.

Ti-a placut articolul?

Comentarii