Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:34 30 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retrospectiva incendiilor care au mistuit județul Constanța în 2019. Au ars cluburi, mănăstiri, ambarcațiuni și locuințe (galerie foto)

ro

28 Dec, 2019 00:00 1873 Marime text

Anul 2019 a fost unul plin de evenimente pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” Constanţa. Fie că au ars locuinţe, depozite, lăcaşuri de cult sau chiar ambarcaţiuni, salvatorii s-au luptat cu flăcările şi au evitat tragedii.


Sute de pompieri au stins flăcări care au lăsat în urmă lacrimi şi amintiri neplăcute pentru mii de persoane. S-au trezit fără acoperiş deasupra capului ori agoniseala de-o viaţă investită într-o afacere s-a transformat în cenuşă, însă cel mai de preţ lucru este viaţa. Restul se reconstruieşte.


Decembrie



O familie s-a trezit fără vehicul chiar în noaptea de Crăciun! Un incendiu a cuprins o maşină, în prima noapte de Crăciun, în faţa bisericii „Patru Martiri“ din Faleză Nord, din municipiul Constanţa. La evenimentul care a avut loc în jurul orei 02.00 au fost alocate forţe de la Detaşamentul „Fripis“: o autospecială de stins incendii şi o ambulanţă SMURD. Nu se cunoaşte cauza declanşării incendiului, anchetatorii urmând să stabilească dacă a fost vorba despre un accident sau dacă incendiul a fost provocat intenţionat.


Pe 7 decembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ a fost solicitat să intervină în comuna Cogealac, judeţul Constanţa. Era vorba despre un incendiu la o locuinţă de pe strada Morii, unde se afla şi un copil. Au rezultat trei victime, dintre care bunica copilului cu atac de panică şi mama copilului cu arsuri pe corp şi căi respiratorii. Mama copilului a fost preluată de SMURD B şi transportată la spital. Un bebeluş de 8 luni nu a putut fi scos din casă. Când au ajuns echipajele, incendiul se manifesta violent cu flacără la două camere ale locuinţei. Cauza probabilă este un sistem de încălzire amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile.
 

Noiembrie



Luna noiembrie a fost mai liniştită din punctul de vedere al incendiilor, multe dintre acestea nefiind de amploare. Poate unul dintre cele mai puternice incendii este cel de la Lumina, din data de 26 noiembrie, când o locuinţă a fost cuprinsă de flăcări. Locuinţa se afla pe strada Morii.


Octombrie



Octombrie a rămas în amintirea multora ca luna incendiilor. Luna a început cu o tragedie pentru enoriaşii bisericii ortodoxe. Pe 3 octombrie, la Dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă l judeţului Constanţa, prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost anunţat un incendiu. Potrivit apelantului, incendiul a izbucnit la mănăstirea „Sfântul Filip“ din localitatea Urluia. Turla bisericii s-a prăbuşit, iar abia după 5 ore de lupte cu flăcările, incendiul a fost lichidat. A ars în proporţie de 80%, iar conform informaţiilor de la salvatori, paraclisul din subsol a fost salvat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, mănăstirea nu avea aviz de securitate la incendiu şi nici autorizaţie de securitate la incendiu.


Tot pe 3 octombrie, pompierii constănţeni au intervenit, în jurul orei 23, pentru a lichida un incendiu de vegetaţie violent ce s-a manifestat în localitatea Ostrov, zona Chiciu. Salvatorii de la Detaşamentul Cernavodă au depus eforturi susţinute pentru lichidarea focului timp de aproximativ 9 ore, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa. Au ars aproximativ 1.000 mp de vegetaţie uscată şi 200 mp de masă lemnoasă. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este flacără deschisă.


Pe 9 octombrie, detaşamentul de pompieri ISU Constanţa a fost solicitat să intervină în municipiul Constanţa pentru lichidarea efectelor unui incendiu. O locomotivă diesel a fost cuprinsă de flăcări în zona industrială a oraşului. Trenul transporta marfă şi se deplasa către Celco pentru a încarca BCA. La locul evenimentului intervin Det Palas cu două autospeciale pentru stingere şi un SMURD, în total 13 subofiţeri. Din fericire, nu au fost victime.


Pe 12 octombrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost solicitat să intervină în portul turistic Tomis. A avut loc o explozie urmată de un incendiu izbucnit la iahtul Bavaria ancorat în portul Tomis. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, din primele verificări, nu sunt victime surprinse de explozie. Se pare că trei ambarcaţiuni au fost afectate de incendiu, unul arzând în totalitate. Cauza probabilă-scurtcircuit la baterie.


„Intervenţia a fost una destul de dificilă din cauză că, ambarcaţiunea, din informaţiile pe care le avem, abia ce fusese alimentată, dar, datorită eforturilor susţinute a celor douăzeci de salvatori ai ISU Dobrogea, incendiul a fost localizat şi lichidat în aproximativ o oră”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea. Oficial de la ARSVOM: Nava Sar Apollo a intervenit pentru stingerea unui incendiu apărut la un yaht în portul Tomis ,în timpul intervenţiei la bordul yahtului a avut loc o explozie, fapt ce a determinat extinderea incendiului. În urma intervenţiei Sar Apollo a reuşit stingerea incendiilor.


Pe 13 octombrie, un incendiu a fost localizat la Fabrica de pâine din Chirnogeni, judeţul Constanţa. Au luat foc injectoarele de la cuptorul de copt produsele de panificaţie. Totodată, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanţa a declarat că pentru limitarea şi lichidarea efectelor incendiului au fost alocate două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Chirnogeni. Oficialul ISU a mai spus că toate cele opt persoane care se aflau în interior s-au autoevacuat fără probleme. „A ars instalaţia electrică din camera cuptorului. Fără victime, cauza probabilă fiind un scurt circuit”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.


Pe 19 octombrie, pompierii de la ISU Dobrogea Constanţa au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu la o clădire din Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU spune că „s-a intervenit pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă apărute în urma izbucnirii unui incendiu la o clădire dezafectată”. Aceasta mai spune că au intervenit 13 salvatori cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului Palas şi un echipaj SMURD. Incendiul a fost localizat, nu a existat pericol de propagare, după care s-a trecut la lichidarea focului. A ars acoperişul în suprafaţă totală de aproximativ două sute de metri pătraţi.
 

Septembrie



În data de 3 septembrie, un incendiu a fost anunţat la ISU Dobrogea Constanţa. Cel care a apelat pompierii spune că a luat foc o Casă de schimb valutar lipită de Agenţia Loto din intersecţia străzilor Dezrobirii cu Eliberării din Cartierul Inel II. La locul intervenţiei a fost trimis un echipaj cu o autospecială de stins incenii şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul Palas. Poliţia şi pompierii au declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele producerii incendiului şi valoarea prejudiciului.


Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanţa, a declarat că a luat foc sala de jocuri în care funcţiona şi o casa de schimb valutar şi de loterie, de la un scurt circuit la un frigider. Au ars două copiatoare şi un aparat de aer condiţionat. A fost degajare de fum, de la materialele plastice care au ars. Oficialul ISU a mai spus că s-a intervenit cu o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului Palas cu şase pompieri. Aceştia au lichidat rapid incendiul care nu s-a extins la vecinătăţi.


Pe 5 septembrie, un incendiu a izbucnit pe terasa hotelului Laguna din Mamaia. Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanţa, a spus că s-a intervenit cu două autospeciale de stingere. Focul de la terasă s-a extins, ulterior, şi la restaurant. 30 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat din hotel. Celor cazaţi în hotel li s-a oferit posibilitatea de a fi mutaţi la alte structuri similare, din staţiune, dar unii au refuzat. Oficialul ISU Dobrogea-Constanţa a mai spus că "a ars în totalitate o magazie de depozitare, iar bucătăria a fost degradata de fum. S-a mai degradat peretele exterior al hotelului şi lateralul unei autoutilitare". Chiriţă a mai declarat că "trei persoane au fost asistate medical la faţa locului fără a fi transportate la spital. În momentul de faţă pompierii lucrează pentru înlăturarea tuturor focarelor, iar cauza incendiului este în curs de stabilire".


Un incendiu a izbucnit la fabrica de ulei din Constanţa (şoseaua Industrială 1), pe 12 septembrie 2019. Argus Constanţa este o companie producătoare de ulei vegetal din România. Fabrica de ulei a companiei a fost înfiinţată în anul 1943 şi a fost naţionalizată în 1948. Compania a fost privatizată în anul 1996, prin metoda MEBO. Argus deţine o fabrică de ulei în Constanţa şi mai multe spaţii de depozitare a cerealelor în judeţele Constanţa, Călăraşi şi Tulcea. Principalele mărci aflate în portofoliul companiei sunt Argus, Tomis şi Sora Soarelui. Din fericire, focul a fost lichidat rapid de pompieri


Pe 21 septembrie, la ieşire din localitatea Techirghiol spre Moviliţa, pompierii au intervenit pentru a lichida un incendiu ce se manifesta la un camion încărcat cu lemne. La faţa locului au intervenit 11 pompieri cu două autospeciale de stingere de la Staţia Tuzla. Camionul era înmatriculat în Bulgaria.


Pe 27 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost solicitat să intervină în Olimp pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, care a izbucnit în apropierea localului Popasul Pescarilor. Anexa unei locuinţe a fost cuprinsă de flăcări. „Am fost solicitaţi să intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la bucătăria unui restaurant din staţiunea Olimp, judeţul Constanţa. Forţe alocate - 3 autospeciale de stingere din cadrul sectiei Mangalia si un echipaj medical SMURD B. La ajungerea echipajelor la fata locului, incendiul se manifesta violent. Focul a fost localizat si cei 14 salvatori lucrează acum pentru lichidare. Din primele informaţii, au ars 200 mp de acoperiş din stuf. Din fericire nu exista victime”, au transmis reprezentanţii ISU Constanţa.
 

August



Luna august a fost la fel de cruntă precum luna octombrie, mai multe incendii fiind localizate în judeţul Constanţa, pagubele fiind semnificative. Asta pe lângă miile de hectare de vegetaţie uscată care a ars luni bune în judeţ.


Pe 1 august, o locomotivă a luat foc, la Lumina, judeţul Constanţa, lângă unitatea militară, în jurul orei 05.30. Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanţa, a declarat că s-a intervenit cu o autospecială de stingere şi un echipaj medical SMURD B, cu nouă pompieri. Locomotiva a ars, mocnit, pompierii reuşind să o decupleze de la restul garniturii pe care o tracta. După stingerea focului pompierii au rămas pentru supraveghere la faţa locului. Anamaria Stoica a mai spus că nu a fost pericol de propagare, deşi tot oficialul ISU spune că tracta 39 de vagoane pline cu păcură.


În data de 9 august, un incendiu s-a produs în staţiunea Mamaia, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea din judeţul Constanţa. Bucătăria restaurantului Hefaistos a luat foc. Conform ISU Constanţa, în urma unui apel primit la 112, 13 pompieri au intervenit la incendiul izbucnit în Mamaia, la restaurant, astfel: o autospecială de stingere de la punctul temporar de stingere din Mamaia, o autospecială de stingere de la Detaşamentul Fripis, un echipaj de prim răspuns SMURD B şi o motocicletă de prim răspuns de la Detaşamentul Fripis. O persoană a făcut atac de panică şi o alta a fost intoxicată cu fum. Doar trei persoane s-au autoevacuat până la ajungerea echipajelor, transmite ISU Constanţa. Incendiul a fost lichidat, salvatorii au intervenit aproximativ 15 minute. Cauza probabilă-scurtcircuit electric la hotă.


Tot pe 9 august, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un bloc turn situat în zona Gării Constanţa. Fumul dens ajunseseră până la etajul 12 al blocului de 14 nivele. Mai multe persoane s-au autoevacuat. La faţa locului au acţionat pompierii, poliţiştii, jandarmii dar şi echipaje SMURD şi SAJ şi un echipaj de la Descarcerare. Incendiul a fost rapid stins.


13 august a fost o zi cu ghinion. Clubul Bamboo, din staţiunea Mamaia a fost cuprins de flăcări. Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanţa a spus că, iniţial, s-a intervenit cu un total de nouă autospeciale de stingere şi autoscara, în sprijin venind şi o autospecială de la Oil Terminal Constanţa. Numărul militarilor salvatori a crescut considerabil odată cu trecerea orelor. Cauza probabilă a incendiului a fost un aparat de gătit (aragaz), care a fost lăsat nesupravegheat. Patronul clubului este Joshua Castellano.


Reamintim că Joshua Castellano a mai trecut de două ori prin nefasta experienţă de a-şi vedea cluburile cuprinse de foc. În 2005, clubul Bamboo din Capitală a fost mistuit de flăcări, Cătălin Botezatu, acţionar, acuzând, la momentul respectiv, că focul a fost pus intenţionat. În ianuarie 2017, într-o zi de sâmbătă, când clubul este aglomerat, un incendiu puternic a izbucnit, din nou, la clubul Bamboo, la puţin timp de la tragedia din Colectiv. Numărul de victime nu a fost la fel de ridicat, însă oamenii aveau încă proaspătă amintirea dezastrului – peste 40 de persoane au fost rănite.


Pe 14 august, o locomotivă a băgat spaima în locuitorii Constanţei. Pe strada Caraiman, în dreptul Liceului Tehnologic Dimitrie Leonida (liceul Auto din Constanţa), a luat foc o locomotivă. Este vorba de un tren care transporta cereale. La faţa locului, au intervenit pompierii de la Detaşamentul Port cu 2 autospeciale de stingere şi un echipaj medical de prim ajutor SMURD BSU Dobrogea. Incidentul a creat panică în cartier, fumul a fost gros şi s-a răspândit pe o suprafaţă întinsă. Locomotiva a rămas blocată pe trecerea la nivel de cale ferată. Traficul rutier şi feroviar a fost blocat pentru câteva zeci de minute bune.


În data de 21 august, un incendiu a izbucnit în curte la societatea COMAT. A luat foc un depozit de materiale reciclabile. Aproximativ 500 metri pătraţi au fost cuprinşi de flăcări.
Din nefericire, tot pe 21 august, a avut loc un eveniment tragic. Un tânăr din Medgidia, pe numele său A. L. s-a autoincendiat în autoturismul în care se afla, un Ford Focus Sedan. În vârstă de numai 25 de ani, bărbatul, absolvent al Universităţii Maritime din Constanţa, a recurs la gestul necugetat după o ceartă cu tatăl său. Acesta a făcut un live pe contul său de socializare unde a explicat motivul faptei. Tânărul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa unde a primit îngrijirile necesare.

"Azi, în jurul orei 16:40 mă deplasam dinspre Bucureşti spre Constanţa şi la kilometrul 197 vizibilitatea era foarte redusă din cauza fumului ce ieşea de sub pod. Am oprit pe banda de urgenţă şi am coborât să văd ce se întâmplă. Ceea ce am văzut este greu de imaginat. Era o maşină care ardea. Am sunat la 112 să trimită o maşină de pompieri, apoi am coborât la o distanţă sigură de maşină să văd dacă sunt victime. Lângă maşină, erau aşezate frumos, un portofel, un telefon şi o pereche de ochelari. Am revenit cu apel la 112 pentru a da un update şi să trimită şi o maşină de poliţie şi salvare. După ce am închis apelul am văzut un “ţăran” (om de la sat) care s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă sunt cu “băiatul din maşină”. Şocat, am întrebat care băiat şi dacă mai este în viaţă. A spus că da. M-am dus să văd victima, era arsă complet, conştientă dar de abia putea pronunţa cuvântul “apă”. Între timp a ajuns o maşina de la poliţia autostrăzii, maşina de pompieri şi ambulanţa. Apoi o maşină de la criminalistică (bănuiesc). Victima a fost transportată la spital. Nu stiu ce s-a întâmplat mai departe.", a scris G.R. pe un grup de socializare.
 

Iulie



În data de 2 iulie, pompierii constănţeni au intervenit la un incendiu care a izbucnit în parcarea secţiei 5 Poliţie. Un microbus a luat foc, iar la faţa locului au intervenit 10 pompieri pentru stingerea flăcărilor.
Pe 13 iulie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină în staţiunea Eforie Nord, judeţul Constanţa. Potrivit ISU Dobrogea o ambarcaţiune aflată în portul de la Eforie Nord , în dreptul restaurantului Sailors a fost cuprinsă de flăcări. „La Eforie intervin 2 autospeciale de stingere cu 9 pompieri şi o ambulanţă SMURD B” - au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Potrivit ISU Dobrogea, ambarcaţiunea (6m lungime /2 m lăţime) intra în port in momentul în care a izbucnit incendiul. La bord se afla proprietarul care a sărit în mare pentru a se salva.


Iunie



În data de 8 iunie, un cunoscut restaurant de tip fast-food din Constanţa a fost în pericol. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină. Potrivit ISU Dobrogea un incendiu a izbucnit la sistemul de ventilaţie şi la acoperişul unui fast food de pe strada Dobrilă Eugeniu din Constanţa, zona Brotăcei. „La incendiu intervin 2 autospeciale de stingere şi un SMURD B din cadrul Detaşamentului Fripis cu 14 pompieri. Din primele informatii, arde acoperisul fast food-ului şi sistemul e ventilaţie” - au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea. La incendiul de la fast food pompierii au acţionat aproximativ 15 minute. „Din primele informaţii cauza probabila a incendiului o reprezintă un coş de fum defect. Au ars: sistemul de ventilaţie, o parte din acoperis si materiale plastice din bucătărie” - au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.


Tot pe 8 iunie, pompierii au fost nevoiţi să mai intervină la un incendiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa. Potrivit ISU Dobrogea un autoturism a fost cuprins de flăcări în zona Campus. Potrivit ISU Dobrogea, la incendiul auto, a ars autoturismul Ford în proporţie de 80%. Din investigaţiile efectuate s-a constatat că focul a pornit de la un scurtcircuit- cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător.
 

Mai



Pe 1 mai, pompierii au fost la muncă! Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină pe DJ222 la ieşire din localitatea Cuza Vodă spre Mihail Kogălniceanu. Un incendiu a cuprins baloţii de paie de la Ferma 5. „La incendiu intervin 2 maşini de stingere cu 8 pompieri. Este vorba de o şiră cu baloţi de paie” - au transmis iniţial reprezentanţii ISU Dobrogea. Ulterior, la incendiu au mai plecat în sprijin o autospecială de la Cernavodă de capacitate mare(9t). În total au intervenit 3 autospeciale: 2 de la Medigidia, un SMURD şi una de la Cernavodă.


La data de 22 mai, un incendiu izbucniseră la o brutărie din Tuzla, judeţul Constanţa, situată în zona Cimitirului din localitate. La locul intervenţiei au plecat două autospceciale de stins incendii cu apă şi spumă de la Detaşamentul Tuzla şi o ambulanţă SMURD pentru a acorda ajutor medical în caz de nevoie. Între timp forţele de intervenţie au fost suplimentate. Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanţa spune că "la incendiul de la Tuzla intervin 20 de pompieri cu patru autospeciale de stingere din cadrul a trei subunităţi (două de la Staţia Tuzla, una de la Detaşamentul Port, şi una de la Secţia Mangalia). Incendiul s-a manifestat, violent, pe o suprafaţă de aproximativ 400 metri pătraţi. Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, la incendiul de la Tuzla, pompierii au acţionat aproximativ 6 ore, din care 2 ore au rămas la supraveghere. Din primele cercetări s-a stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit electric, iar incendiul s-a propagat la mase plastice. A ars fabrica de pâine în întregime şi o dubă de transport. Au fost salvate o dubiţă şi un generator.


La data de 31 mai, pompierii constănţeni au la ieşire din Constanţa, pe varianta Ovidiu. Un incendiu violent s-a manifestat la mai multe barăci situate la Târgul de legume-fructe. Au ars mai mult de şase barăci iar incendiul s-a extins. Mai multe butelii se aflau în interiorul barăcilor. În ajutorul pompierilor a venit şi RAJA cu o cisternă cu apă. Potrivit ISU Constanţa, la faţa locului au intervenit patru autospeciale de stingere cu apa şi spumă cu 17 pompieri din cadrul a trei Detaşamente de intervenţie. Dintr-un total de 35 de barăci au fost distruse în totalitate 20, precizează ISU Constanţa. Pe lângă acestea, au mai fost distruse un autoturism şi două autoutilitare dar şi 13 butelii. În interior au fost multe bunuri de la cauciucuri, materiale combustibile până la legume şi fructe. Cauza probabilă este un mijloc de gătit lăsat nesupravegheat. Fiecare baracă în parte avea o suprafaţă de 18 mp.
 

Aprilie



La data de 16 aprilie, un incendiu a izbucnit pe strada Garofiţei din Constanţa, la un bloc situat lângă gardul Şcolii nr. 24 "Ion Jalea". La faţa locului intervin două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD B cu 13 pompieri din cadrul Detaşamentului Fripis şi un echipaj de poliţie. Potrivit ISU Constanţa, incendiul a fost localizat în bucătărie. Au fost evacuate din apartament, de către pompieri, două femei cărora li s-a acordat prim ajutor medical. Potrivit ISU Dobrogea, 15 pompieri, cu 2 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, au intervenit timp de 25 de minute pentru lichidarea incendiului izbucnit in imobilul de pe Aleea Garofitei, Constanţa. Au ars mobilierul de bucătărie si electrocasnice si s-a deteriorat zugraveala din apartament si casa scării. Femeile cu vârste cuprinse între 70-75 de ani au fost transportate la spital, conştiente şi colaborante. Cauza probabilă-scurtcircuit la o priza defectă.


La data de 20 aprilie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină pe strada Justiţiei din municipiul Constanţa. Potrivit ISU Dobrogea un incendiu a cuprins locomotiva unui tren. La faţa locului au intervenit 2 autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului Palas cu 12 pompieri.

Martie



În data de 5 martie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină în localitatea Cobadin, judeţul Constanţa. Potrivit ISU Dobrogea un incendiu a izbucnit la centrala termică şi acoperişul camerei centralei de la Liceul din Cobadin. Din primele informaţii, aproximativ 400 de elevi au fost evacuaţi preventiv. Camera centralei este la o distanţă de aproximativ 1 m faţă de unitatea de învăţământ. ”9 pompieri cu o autospeciala de stingere de mare capacitate si un SMURD B din cadrul Detaşamentului Medgidia intervin la faţa locului” - au mai precizat reprezentanţii ISU Dobrogea. Incendiul s-a manifestat la acoperişul camerei centralei, aproximativ 10 mp (cel mult). Personalul a intervenit cu stingătoare până la ajungerea echipajelor noastre, astfel incendiul nu s-a extins.


Tot pe 5 martie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină pe strada Egretei din municipiul Constanţa. Potrivit ISU Dobrogea o explozie a avut loc într-un apartament. ”10 pompieri cu 2 autospeciale de stingere de la Detaşamentul Palas intervin la faţa locului. Se pare că explozie nu este urmată de incendiu iar o persoană ar fi suferit răni” - au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical terapie intensivă mobilă SMURD C. Victima este un bărbat care ar fi fost rănit uşor. Suflul exploziei a afectat mai multe apartamente aflate în imobilul în care a avut loc deflagraţia. Potrivit ISU Dobrogea, explozia a avut loc într-un bloc de garsoniere, iar cel puţin 11 locuinţe au fost afectate. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii criminalişti care au deschis o anchetă. Deflagraţia ar fi fost cauzată de o acumulare de gaze la butelia de aragaz.


Pe 12 martie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină la Mănăstirea de la 23 August judeţul Constanţa. Este vorba despre Mănăstirea “Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Bretanion”. Potrivit ISU Dobrogea acoperişul de la chiliile mănăstirii a fost cuprins de flăcări. Potrivit ISU Dobrogea, la locul intervenţiei au fost peste 40 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de lucru la înălţime din cadrul a 5 subunităţi. La faţa locului s-a mai deplasat ulterior încă o autoscară mecanică. Toate persoanele aflate în chiliile afectate s-au autoevacuat în siguranţă. Primarul comunei 23 August, Mugurel Mitrana a declarat că a fost anunţat de producerea incendiului de oamenii din sat şi imediat a luat primele măsuri pentru a se interveni. Potrivit ISU Dobrogea, intervenţia a durat aproximativ 3 ore. Incendiul a distrus acoperişul in totalitate.
 

Februarie



Pe data de 16 februarie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină în Dana 89, Port Constanţa. 

Potrivit ISU Dobrogea, un incendiu a cuprins un remorcher de fier vechi. Este vorba despre un remorcher dezafectat. În cadrul incendiului, nu sunt semnalate victime. La faţa locului, se aflau 5 pompieri cu o autospecială de stingere de la Detasamentul Port. 


În data de 25 februarie, un incendiu a izbucnit la o casă în localitatea Făclia, pe strada Taberei. Au intervenit 5 autospeciale de stingere cu apa şi spumă din cadrul Detasamentelor Cernavodă şi Medgidia pentru lichidarea incendiului izbucnit la un ansamblu de locuinţe din localitate, informează ISU Constanţa.


La ajungerea echipajelor incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 400 mp. Aproximativ 25 de persoane s-au autoevacuat până la ajungerea pompierilor. Incendiul a fost lichidat. Primarul comunei Saligny, Ion Beiu a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa că " Este vorba despre o fostă tabără, erau nişte barăci din lemn. Este bine că nu există victime. Ajutăm oamenii cu ce putem, îi cazăm dacă nu au locuinţe. Găsim o locaţie pentru aceştia. Două familii sunt plecate în străinătate", a menţionat primarul comunei.
 

Ianuarie



Pe 18 ianuarie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi în această după amiază să intervină pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un autoturism parcat pe Șoseaua Mangaliei din Constanţa, în zona magazinelor Staer şi Carefour Market. Focul s-a extins şi la altă maşină parcată în apropiere. Este vorba despre un autoturism Dacia Logan şi un Hyundai. La faţa locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Port al ISU Dobrogea. Una dintre maşinile afectate aparţine unei firme de pază din Constanţa.


La data de 28 ianuarie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină în Constanţa. Potrivit ISU Dobrogea, un incendiu a izbucnit la cheresteaua din incinta unei fabrici de mobilă din Constanţa, pe strada Vârful cu Dor, zona Viile Noi. Trei autospeciale de stingere de la Detaşamentele Port şi Palas, dar şi un SMURD tip B se aflau la faţa locului. În ajutor, a venit şi o autospecială de la Medgidia, şi una de la Staţia Midia.


Citeşte şi:

Incendiu la mănăstirea Sfantul Apostol Filip. Pompierii intervin (video)

Explozie urmată de incendiu la un iaht, în portul Tomis. Focul s-a extins (galerie foto + video)

UPDATE Incendiu la o fabrică de pâine din judeţul Constanţa

Incendiu în cartierul Compozitorilor din Constanţa (galerie foto + video)

Incendiu în staţiunea Olimp. Flăcări uriaşe în apropierea Popasului Pescarilor (galerie foto+video)

Incendiu la terasa Hotelului Laguna în Mamaia. Zeci de persoane evacuate (galerie foto+video)

UPDATE. Imagini de la eveniment. Incendiu la Club Bamboo în Mamaia (galerie foto+video)

S-a emis RO ALERT Arde un depozit de mase plastice la marginea oraşului Constanţa

O ambarcaţiune a fost cuprinsă de flăcări în portul de la Eforie Nord. Pompierii, chemaţi în ajutor (galerie foto+video)

UPDATE. Alertă la ISU Dobrogea. Un incendiu a izbucnit la Ferma 5 de la ieşire din Cuza Vodă, judeţul Constanţa (galerie foto)

LIVE VIDEO Incendiu violent pe varianta Ovidiu, zona Târgului de legume-fructe. Flăcările şi fumul dens au cuprins mai multe barăci (galerie foto+video)

LIVE VIDEO Imagini de la eveniment. Alertă la ISU Dobrogea. Un incendiu violent a izbucnit la Mănăstirea de la 23 August, judeţul Constanţa (galerie foto+video)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii