Reorganizarea Autorității Electorale Permanente, în linie dreaptă! Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a venit cu proiectul în Parlament
Reorganizarea Autorității Electorale Permanente, în linie dreaptă! Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a
164
Marime text

Reorganizarea Autorității Electorale Permanente, în linie dreaptă! Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a venit, marți, cu proiectul de reformă în Comisia juridică din cadrul Camerei Deputaților. Țuțuianu cere aprobarea Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru a reforma instituția pe care o conduce.
Reorganizarea Autorității Electorale Permanente, în linie dreaptă!
Țuțuia a declarat, în fața membrilor comisiei, că prin această reorganizare se va face o reducere semnificate a numărului de posturi, fie că vorbim de cele ocupate, fie de cele neocupate, potrivit stiripesurse.ro.
„Prima etapă a acestui proces de reformă are în vedere o reorganizare a structurilor centrale și teritoriale și, de asemenea, o reducere importantă a numărului de posturi, parte dintre ele sunt neocupate și menținute în organigramă doar pentru a justifica anumite funcții de conducere, iar parte dintre ele, ocupate”, a precizat Țuțuianu.
La 396 de angajați sunt 120 de funcții de conducere
„Vă menționez că în anul 2012 autoritatea avea 131 de posturi ocupate, 85 la sediul central și 46 în teritoriu. În 2015, autoritatea avea 269 de posturi ocupate. Deși din 2015 și până astăzi, autoritatea nu a primit atribuții suplimentare, numărul de angajați a crescut constant, la 375 în 2019, la 407 posturi în 2024.
La momentul când am preluat mandatul de președinte, în luna decembrie 2025 existau 396 de posturi în organigrama autorității.
Această creștere, extraordinară, cu peste 51% de posturi în cadrul autorității, s-a produs în principal prin creșterea numărului de posturi alocate structurilor teritoriale, care au devenit direcții județene.
De asemenea, ca să fim foarte exacți, această creștere de personal a însemnat și o creștere a numărului de funcții de conducere: la 396 de angajați - 120 de funcții de conducere, din care 13 sunt înalți funcționari publici. Practic, un raport de 1 la 4 între funcțiile de conducere și de execuție”, a menționat el.
Cum va arăta noua structură a autorității
„Pentru acest motiv, vă propunem o nouă structură a autorității, care este organizată (...), ne organizăm pe departamente sau direcții generale, cu un număr minim de 25 de posturi de execuție, direcții cu un număr minim de 15 posturi de execuție, serviciu cu un număr minim de 7 posturi de execuție și birouri cu un număr minim de 4 posturi de execuție”, a explicat el.
Câte posturi se desființează
„Dacă aplicăm propunerea pe care o facem astăzi, numărul total de posturi care sunt funcții de conducere se încadrează în cota de 8%, așa cum prevăd dispozițiile legale antereferite.
Reorganizarea presupune desființarea a 53 de posturi de execuție la nivel central, desființarea a 15 posturi corespunzătoare funcțiilor parlamentare de conducere, de director și director adjunct la nivel central, înființarea în cadrul aparatului central a 11 posturi posturi corespunzătoare funcțiilor parlamentare de conducere, de nivel inferior celor desființate - 7 funcții de șef de serviciu și 4 funcții de șef de birou.
La nivel de structuri teritoriale, desființăm direcțiile județene. Reorganizăm ca structuri teritoriale compartimente, ceea ce presupune 3-4 posturi pe fiecare județ.
(...) În acest fel, se desființează 105 posturi de execuție, se desființează 42 de posturi corespunzătoare funcțiilor parlamentare de conducere, de director și, per total, din 295 de posturi la structurile teritoriale, rămân 148 de posturi și se reduce numărul de posturi cu 147. Din acestea 86-87 de posturi sunt ocupate”, a precizat șeful AEP.
Ce economie va face AEP prin această reformă
„Numărul de posturi a scăzut de la data preluării mandatului, în decembrie, de la 396, azi sunt 268 de angajați în Autoritatea Electorală Permanentă, ceea ce înseamnă o reducere de 26-27 de posturi ca urmare a măsurilor pe care le-am luat până acum.
Economiile pe care le estimăm sunt pentru acest an de 1.873.000, cu precizarea că am putea să discutăm puțin despre această cifră, în funcție de data la care Birourile Permanente aprobă organigrama.
Pentru anii următorii 2026-2030, o reducere a posturilor de 16.857.000 de lei”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


