Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:37 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regulamentul taximetriștilor urmează să intre în proxima ședință de CL Constanța. Ce modificări au fost aduse

ro

18 Jun, 2021 00:00 2644 Marime text
  • Taximetriștii au câștigat „o bătălie” cu Primăria Constanța, cu privire la numărul de mașini
  • Ionuț Rusu, viceprimarul Constanței, a punctat că nu vor scădea sub 1600 de mașini conform noului Regulament
  • De altfel, cearta a pornit cu privire la amplasarea de toalete publice în apropriere de principalele stații de taxi
 
Primăria Municipiului Constanța a organizat joi, 17 iunie, începând cu ora 10:00, în sala de conferințe a Pavilionului Expozițional Constanța o consultare publică pe tema „Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța”. La eveniment au participat aproximativ 50 de reprezentanți ai taximetriștilor, iar din partea municipalității au fost prezenți iceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, Horia Constantinescu, director al Direcției de servicii publice din cadrul Primărie, Ionuț Dumitru, director general al Poliției Locale Constanța.
 
Printre nemulțumirile prezentate de către taximetriști se numără lipsa toaletelor publice din stațiile importante din municipiul Constanța, numărul redus de locuri pentru taxiuri la gară, cât și în Portul Tomis, Cazinou sau Poarta1. Totodată, s-a mai discutat de problema locurilor de parcare de la City Park Mall și de „vânătoarea” condusă de către Poliția Locală a municipiului Constanța.
 
Pe rând, subiectele au fost discutate, fiind momente de scurtă durată unde tensiunea era la cote mai înalte. „Pe niciunul dintre materiale nu s-a discutat de instalarea de toalete publice în stațiile de autobuze, ci pe spațiul public. Nu putem și nu s-a luat în calcul instalarea lor în fiecare stație de taxi. După ce instalam toalete, poate colegii dvs. vor și buticuri să mănânce", a spus Horia Constantinescu. După acest moment, taximetriștii s-au revoltat că se face mișto de ei de către directorul din primărie.
 

Un taximetrist l-a invitat pe Horia Constantinescu să facă o saptamană taximetrie să vadă cum este să își ia țeapă de la un client sau să fie amenințat cu un cuțit. „Educația este una permanentă și continuă. Trecem peste acest gen de discuții pentru că nu suntem la școală. Trebuie să trecem punctual fiecare propunere", a spus Rusu.
 
„Aparatul de specialitate îl va propune consilierilor. Dacă ne vom încadra va intra în această lună, dacă nu în iulie. După care, în funcție de votul consilierilor, va fi sau nu va fi votat. Noi ne-am propus să îl introducem în luna iunie, dar vom vedea dacă acest lucru va trece prin comisii și vor ajunge în plen.
 
Cea mai importantă modificare este cea la care am făcut referire chiar acum – vom păstra numărul actual de taxiuri, urmând ca acel studiu pe care primăria l-a demarat să aflăm numărul real de taxiuri care ar trebui să existe în Constanța.


 
Când am început aceste dezbateri, am descoperit că taximetriștii sunt un organism viu. Cred că vom mai discuta cu ei, iar acest gen de dialog să fie permanent cu ei.
 
Foarte multe lucruri le-am rezolvat împreună cu ei prin acest tip de dialog. Lucrurile chiar se întâmplă, nu doar la nivel declarative, ci din discuțiile cu ei”, a spus la final de întrunire viceprimarul Ionuț Rusu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii