Reacții după referendumul din justiție anunțat de președintele României - „Independența justiției e sacrificată pe altarul furiei publice orchestrate“
Reacții după referendumul din justiție anunțat de președintele României - „Independența justiției e sacrificată
218
Marime text
Avocata Silvia Uscov a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj ca reacție la declarațiile președintelui Nicușor Dan despre referendumului din Justiție.
Să spunem lucrurilor pe nume: ceea ce propune Președintele Nicușor Dan este un atac constituțional. Este o încercare de a subjuga, prin presiune publică, o autoritate constituțională care ar trebui să fie independentă de astfel de presiuni tocmai pentru ca scopul ei e de a garanta independența justiției.
Președintele spune “dacă nu treceți testul meu, plecați de urgență,” nu consultă – amenință. Și o face public, creând o presiune mediatică și socială care transformă întreaga dezbatere într-un șantaj instituțional. Asta e lovitura de stat în slow motion, făcută cu vorbe frumoase despre “interesul public” și “ascultarea vocii magistraților.”
De ce spun ca referendumul ascunde in spate o lovitura data de puterea executivă? Pentru ca procurorii sunt semnatarii majoritari ai listei Anti-Justitie. Procurorii nu sunt judecători. Ei sunt avocații statului, cei care susțin acuzarea în fața instanțelor și care acționează sub autoritatea Ministerului Justiției – deci sub autoritatea executivului. Asta e natura funcției lor.
Logica e: îți creez o criză de imagine publică, te pun sub presiunea unui referendum în care întrebarea e deja încărcată, și dacă pierzi, “pleci de urgență.” Nu mai vorbim despre statul de drept, vorbim despre statul în care puterea executivă își elimină una câte una autoritățile care ar trebui s-o controleze.
Asta nu e democrație. E populism instituțional, în care independența justiției e sacrificată pe altarul furiei publice orchestrate. E exact tipul de atac care nu se face cu tancuri – se face cu sondaje, cu presă, cu indignare amplificată și cu amenințări “democratice.”
MJ Marinescu, împotriva căruia mâine se votează moțiunea de cenzură, ce părere are despre asta?“ - transmite avocatul Silvia Uscov
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


