Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reacția Bisericii Ortodoxe Române, după decizia ÎPS Teodosie de a repeta slujba de Paște

ro

21 May, 2020 11:05 6380 Marime text
Biserica Ortodoxă Română a reacționat după decizia luată de Arhiepiscopia Tomisului, ÎPS Teodosie, de a repeta slujba de Înviere în noaptea de 26 mai.

„Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului comunicată astăzi este una luată în virtutea principiului autonomiei eparhiale si asumată integral, dar exclusiv, de ierarh și de acest for bisericesc local. Nutrim speranța că hotărârile comunicate de Arhiepiscopia Tomisului vor putea fi împlinite cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. În același timp, reamintim că slujba Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română și că, în ciuda contextului extrem de aspru creat de pandemie, lumina sfântă a ajuns la foarte mulți dintre credincioșii ortodocși. Dumnezeu să sporească această lumină în sufletele noastre ale tuturor!”, a transmis BOR printr-un comunicat de presă.


Reamintim că, Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va face o nouă slujbă de Paște iar credincioșii sunt chemați să primească Lumina Învierii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii