Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:12 12 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA Constanța reamintește! Se oprește apa potabilă în cartierul Coiciu, timp de 14 ore

ro

11 Jul, 2025 12:19 321 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Pexels

RAJA Constanța reamintește locuitorilor din zona cartierului Coiciu, perimetrul delimitat de străzile Ion Roată – Dreptății – Dezrobirii – Soveja – Portiței – Poporului – Ion Roată, cu adiacentele și punctele termice aferente, că, începând din seara de marți, 15 iulie 2025, ora 22:00, până miercuri, 16 iulie 2025, ora 12:00, nu vor beneficia de apă potabilă.
„Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductelor nou-edificate pe străzile Izvor, Steagului și Frunzelor, la sistemul centralizat de distribuție din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 14 ore, începând din seara de marți – 15 iulie 2025, ora 22:00, până miercuri - 16 iulie 2025, ora 12:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona cartierului Coiciu, perimetrul delimitat de străzile Ion Roată – Dreptății – Dezrobirii – Soveja – Portiței – Poporului – Ion Roată, cu adiacentele și punctele termice aferente.”, a precizat sursa citată.
Investițiile sunt parte a Contractului CL2 - „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 2”, în valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În cadrul lucrărilor, conductele principale - cu diametre cuprinse între 160 și 250 mm, vor fi conectate la sistemul centralizat prin 6 puncte de lucru.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi.

Recomandăm utilizatorilor să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Atragem atenția că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. În acest caz, este indicat ca apa să fie utilizată doar în scopuri casnice, până la limpezire.”, a completat sursa citată.
Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețea, precum și siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Citește și:
RAJA ConstanțaSe oprește apa în cartierul Coiciu! Iată în ce interval orar
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii