Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:22 10 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța a inițiat o nouă licitație care vizează artera pietonală Ștefan cel Mare din Constanța. Acordul-cadru este estimat la 5,6 milioane de euro! (DOCUMENT)

ro

02 Oct, 2024 17:00 1005 Marime text
  • Obiectul acordului cadru constă în achiziția lucrărilor de întreținere și menținere a investițiilor realizate în cadrul proiectului de Mobilitate Pietonală din Zona Centrală situate pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța, tronson cuprins între Restaurant Zorile (către faleză) şi strada Atelierelor din municipiul Constanţa, în vederea menţinerii parametrilor de exploatare estetici, igienici şi funcţionali
  • Valoarea maximă a acordului-cadru cu o durată de 48 de luni pe care autoritatea locală vrea să-l încheie este de 28.004.967,10 lei, respectiv 5,6 milioane de euro
  • Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 04 noiembrie 2024, ora 15.00 în SEAP
  • Camera de Conturi Constanța a constatat zeci de nereguli pe strada Ștefan cel Mare, reabilitată cu bani europeni
  • Proiectul, în valoare de 90 de milioane de lei, realizat de Meva Concept și mai mulți subcontractanți
  • Stadiul de execuție al proiectului care include și Ștefan cel Mare se apropie de 90%
 
 
 
Primăria Constanța a lansat o licitație pentru lucrări de reparaţii generale şi de renovare, lucrări de întreținere și menținere a dotărilor urbane, spații verzi și iluminat public situate pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Constanţa.

Valoarea maximă a acordului-cadru cu o durată de 48 de luni pe care autoritatea locală vrea să-l încheie este de 28.004.967,10 lei, respectiv 5,6 milioane de euro, vezi secțiunea „documente”.

Obiectul acordului cadru constă în achiziția lucrărilor de întreținere și menținere a investițiilor realizate în cadrul proiectului de Mobilitate Pietonală din Zona Centrală situate pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța, tronson cuprins între Restaurant Zorile (către faleză) şi strada Atelierelor din municipiul Constanţa, în vederea menţinerii parametrilor de exploatare estetici, igienici şi funcţionali.

Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt: Vergil Chițac, primar al municipiului Constanța; Ionut Rusu, viceprimar al municipiului Constanța; Fulvia Antonela Dinescu, secretar municipiu-Consiliul local Constanța; Georgeta Gheorghe, director executiv Direcția financiară; Oana Dobre, șef serviciu Financiar buget; Lenuța Petcu, șef serviciu contabilitate; Daniela Ilie, inspector Direcția financiară; Alin Cezar Vintilă, director executiv Direcția logistică; Andreea Stan, director executiv adjunct Directia logistică; - Raluca Florența Georgescu, director general Direcția servicii publice și Elena Bănică, șef serviciu Directia servicii publice.

Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 04 noiembrie 2024, ora 15.00 în SEAP.

Menționăm că în luna iunie a.c., Primăria Constanța anula în calitate de cumpărător o licitație pentru servicii de curățenie pentru strada Ștefan cel Mare și celelalte artere reabilitate în cadrul proiectul de mobilitate în zona centrală a municipiului.

Anularea procedurii de atribuire conform art. 212, alin.(1) lit. c) coroborat cu alin.(2) din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, astfel, autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”.

Achiziția fusese estimată la 2.492.830 lei fără TVA, respectiv 500.000 euro fără TVA iar fondurile urmau să fie asigurate de la bugetul local.
 
Camera de Conturi Constanța a constatat zeci de nereguli pe strada Ștefan cel Mare, reabilitată cu bani europeni
 

În raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale Municipiului Constanța la data de 31.12.2023, se menționează și aspecte neconforme cu privire la execuția lucrărilor efectuate pe strada Ștefan cel Mare în proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a Municipiului Constanța”.

În luna iulie 2023, în urma deplasării în teren a auditorilor publici externi, pe lângă neconformitățile constatate de personalul de specialitate al UATM CONSTANȚA,  cu  privire  la  modul  de  executare  a  lucrărilor, au  mai  fost  constatate următoarele deficiențe la lucrărileexecutate pe Strada Ștefan cel Mare:
- Rosturi inegale între pavele.
- Pavajul nu este, în unele locuri liniar (s-au observat denivelări de câțiva mm între pavele alăturate).
- Stratul suport, în dreptul Liceului Mircea cel Bătrân, prezintă numer oase fisuri, deoarece nu s-au luat măsuri de prevenire a evaporării rapide a apei din betonul turnat în stratul suport.

 
„Nu au fost prevăzute rosturi de dilatare în stratul suport, în urma acestui fapt apărând fisuri transversale. Toate aceste fisuri a părute în stratul suport vor afecta durata de viață a structurii de beton și caracteristicile de rezistență. Astfel, a rezultat că antreprenorul general nu a asigurat calitatea manoperei în ceea ce privește pavajul și stratul suport  al acestuia și nici protejarea suprafețelor din granit executate și, practic, toate acele fisuri apărute în stratul suport vor afecta durata de viață a structurii de beton și caracteristicile de rezistență“, se spune în raport.
 
 
Proiectul, în valoare de 90 de milioane de lei, realizat de Meva Concept și mai mulți subcontractanți
 
Reamintim că lucrările pentru reabilitarea străzii Ștefan cel Mare au început în vara anului 2021.

Proiectul, în valoare de 90 de milioane de lei, a fost realizat în mare parte de SC Mooz Service care a preluat, în luna mai 2023, de la contractorul principal SC Meva Concept toate lucrările ce mai trebuie executate în cadrul proiectului.

În consecință, Curtea de Conturi a cerut Primăriei Constanța să urmărească remedierea tuturor deficiențelor constatate în execuția lucrărilor pe str. Ștefan cel Mare, înainte de efectuarea recepției din punct de vedere calitativ.
 
 
Stadiul de execuție al proiectului care include și Ștefan cel Mare se apropie de 90%
 
 
Primăria Constanța a transmis pe 16 mai a.c. o notificare de reziliere a contractului încheiat cu Meva Concept SRL, care a derulat lucrările de mobilitate în zona centrală a municipiului Constanța.
 
Primăria Constanța a menționat că rezilierea s-a făcut pe motiv că antreprenorul nu și-a îndeplinit obligatiile contractuale.

Este vorba despre proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, cod SMIS 129226, în valoare de 90 de milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 - Axa prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, beneficiar Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, care a făcut inclusiv obiectul unei cercetări a Departamentului pentru luptă Antifraudă (DLAF).
 
Printr-un răspuns la o adresă pe L544, Primăria Constanța ne-a comunicat că Meva Concept nu și-a dat acordul pentru preluarea lucrărilor de către subcontractori, motiv pentru care tot restul de executat va face obiectul unei alte proceduri de achiziție publică.

Stadiul de execuție al lucrărilor în cadrul proiectului este în acest moment de 89,76%
 
În acest proiect, bucureștenii de la Meva au lucrat cu trei subcontractanți: Hiwaters Solutions din Râmnicu Vâlcea, Mooz Services din Constanța și Fraicom SRL tot din Capitală.
 


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Stadiul de execuție se apropie de 90% Primăria va organiza o nouă licitație pentru restul de lucrări din proiectul de mobilitate în zona centrală a municipiului Constanța

„Antreprenorul general nu a asigurat calitatea manoperei“ Camera de Conturi Constanța a constatat zeci de nereguli pe strada Ștefan cel Mare, reabilitată cu bani europeni
 
Achiziție de aproape 2,5 milioane de lei Primăria a anulat licitația pentru servicii de curățenie pe strada Ștefan cel Mare din Constanța! (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii