Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:57 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prețurile biletelor de tren din cadrul CFR vor crește. Anunțul făcut de Ministerul Transporturilor

ro

03 Oct, 2019 00:00 1020 Marime text

Ministerul Transporturilor a publicat în transparență decizională proiectul de ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Transporturilor, interimar, nr. 1050/2013 pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători.
În conformitate cu prevederile art. II din O.U.G. nr. 57/2011 tarifele de transport feroviar de călători se ajustează în condițiile legii, prin ordin al ministrului transporturilor.


„Art. II. - (1) Tarifele de călătorie cu metroul și de transport feroviar de călători vor fi ajustate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, în condițiile legii”, se arată în textul legislativ.


Astfel, tariful tichetului de rezervare a locului a fost aprobat prin OMT nr. 1050/ 20 august 2013 pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători la valoarea de 4,00 lei / loc, la tren de rang Regio sau Interregio, clasa 1 sau clasa a 2-a, orice zonă kilometrică tarifară, având inclusă cota TVA de 24%. Prin ajustările cotei TVA de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2016 respectiv 19% începând cu data de 1 ianuarie 2017, în prezent valoarea tarifului tichetului de rezervare loc este 3,90 lei / loc.


Pe cale de consecință, în acest moment, ținând cont de evoluția pieței de transport feroviar, se apreciază ca necesară și oportună ajustarea tarifului de rezervare a locului, urmând ca pentru restul tarifelor de deservire generală să se realizeze o analiză pentru noul mers tren.
Față de cele prezentate și având în vedere că tariful tichetului de rezervare nu s-a modificat din anul 2013, dar și faptul că pentru călătoriile pe distanțe lungi este necesară asigurarea locurilor rezervate, se consideră oportună modificarea tarifului tichetului de rezervare loc în sensul majorării acestuia la valoarea de 5,00 lei / loc, la tren de rang Regio sau Interregio, clasa 1 sau clasa a 2-a, orice zonă kilometrică tarifară, cu TVA inclus.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii