Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 02 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Constanța a dat în judecată societatea 4U SERV SRL. Dosarul, la Judecătorie

ro

02 Nov, 2026 13:27 224 Marime text
Sursa foto: Freepik



Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Constanța a deschis o acțiune în instanță împotriva societății  4 U Serv SRL.

Dosarul cu numărul 39102/212/2026 a fost înregistrat la Judecătoria Constanța la data de 30 octombrie 2026, la Secția Civilă.

Părți în proces sunt Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Constanța, ca reclamant, și 4 U Serv SRL, ca pârât.

Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, obiectul cauzei este „acțiune în răspundere contractuală”, iar procesul se află în stadiul de fond.

Până în prezent, magistrații  nu au fixat un prim termen de judecată.






Procesul urmează să clarifice raporturile contractuale dintre cele două societăți și eventualele obligații încălcate.


Despre 4 U Serv SRL

Potrivit Termene.ro, firma a fost fondată în 2007 și se ocupă cu „Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții”.


Sediul social are adresa pe strada Castanilor din  Constanța, județul Constanța. 

Societatea este controlată integral de Pocora Sebastian, în calitate de asociat unic și administrator.

Numele său este legat de Serafa Holding SRL, Drilling Trade 4U SRL și de 4U Contab Management SRL, unde figurează ca asociat și administrator, dar și de 4U Contab Project SRL și Bess Baia Mare SRL, unde este asociat și reprezentant asociat persoană juridică, respectiv reprezentant asociat persoana juridică.

Pentru anul fiscal 2025, compania a obținut o cifră de afaceri de 4.846.952 lei, un profit de 36.967 lei și 8 salariați. Datoriile acumulate în 2025 s-au ridicat la valoarea de aproximativ 3 milioane de lei.

Litigiul cu CFR Constanța se adaugă istoricului de dosare judiciare asociate societății. Situația juridică indică existența a 96 de dosare în care este parte, potrivit Termene.ro.


Conform platformei Licitațiapublică.ro, firma are câștigate la nivel național  68 de achziții, prin cumpărare directă, în timp ce în județul Constanța are încheiate opt contracte cu instituții precum: Penitenciarul Poarta Albă, Primăria Seimeni, UAT Rasova și Primăria Cuza Vodă.

Pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
Citește și
Disputa juridică dintre ANAF și firma unui cetățean ucrainean a ajuns la Curtea de Apel Constanța! Termen stabilit la începutul lunii noiembrie







 

Ti-a placut articolul?

Comentarii