Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră Numărul cetățenilor ucraineni care au intrat în România în ultimele 24 de ore, în scădere față de ziua precedentă

ro

03 Oct, 2022 09:19 586 Marime text
Poliția de Frontieră. Foto: Poliția de FrontierăÎn data de 02.10.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 191.200 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 46.400 de mijloace de transport.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, pe sensul de intrare în România, au fost 94.858 de persoane, dintre care 8.914 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 16.2% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 02.10.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.483.694 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 76 de fapte ilegale (29 de infracţiuni şi 47 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 43.400 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.

„Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii