Peste 50.000 de țigarete nedeclarate, descoperite pe aeroporturile din București și Cluj. Polițiștii au depistat și documente false
Peste 50.000 de țigarete nedeclarate, descoperite pe aeroporturile din București și Cluj. Polițiștii au depistat
11 Oct, 2026 12:44
ZIUA de Constanta
190
Marime text
190
Marime text

Polițiștii de frontieră au descoperit, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, peste 50.000 de țigarete nedeclarate pe aeroporturile internaționale Henri Coandă din București și Cluj-Napoca.
În cadrul controalelor, au fost depistate și persoane care au încercat să călătorească folosind documente false sau falsificate, inclusiv un pașaport românesc aparținând altei persoane.
Comunicatul integral din partea Poliției de Frontieră:
În perioada 5-9 octombrie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor internaționale Henri Coandă București și Cluj-Napoca au constatat mai multe fapte ilegale, printre care transportul unor cantități de țigarete nedeclarate și folosirea unor documente false.
La Aeroportul Internațional Henri Coandă București, în urma unor controale efectuate în cooperare cu lucrătorii vamali, au fost descoperite, în bagajele unor pasageri sosiți din Beijing, Istanbul și Dubai, peste 31.000 țigarete nedeclarate. Produsele au fost reținute de autoritatea vamală, iar în două dintre cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări.
În cadrul aceluiași aeroport, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe persoane care au folosit documente false sau falsificate. Într-un caz, o femeie care intenționa să iasă din țară cu fiica sa minoră a prezentat o declarație notarială falsă privind acordul tatălui pentru efectuarea călătoriei. Într-o altă situație, o persoană a încercat să călătorească folosind un pașaport românesc care aparținea altei persoane, iar în alte două cazuri au fost depistate o viză românească și un permis de ședere polonez contrafăcute. În funcție de situație, călătoriile persoanelor au fost întrerupte, iar persoanele sunt cercetate.
La Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, în urma acțiunilor desfășurate în comun cu lucrătorii vamali pe fluxul de intrare în țară, au fost depistate, ascunse în bagajele personale ale unei femei sosite din Istanbul, 19.400 de țigarete fără timbru de acciză, peste limita admisă pentru uz personal. Și de această dată, bunurile au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.
Poliția de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte autorități competente, continuă acțiunile de prevenire și combatere a faptelor ilegale în punctele de trecere a frontierei aeroportuare, pentru respectarea legislației și asigurarea unui climat de siguranță.
Citește și:
FOTO: Poliția Română intensifică acțiunile în școli! Peste 2.300 de activități de prevenire într-o singură săptămână
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


