Peste 500 de șoferi vitezomani, sancționați de polițiști pe autostradă
Peste 500 de șoferi vitezomani, sancționați de polițiști pe autostradă
06 Jun, 2026 11:38
ZIUA de Constanta
197
Marime text
197
Marime text
În perioada 25 - 31 mai 2026, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat aproximativ 2.300 de sancțiuni contravenționale.Potrivit Poliției Române, astfel, au fost aplicate 576 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au depășit limita legală de viteză și 251 celor care nu foloseau centura de siguranță.
De asemenea, au fost aplicate 23 de sancțiuni pentru defecțiuni tehnice, 27 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și 262 pentru nerespectarea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Totodată, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru staționarea pe banda de urgență și 10 pentru depășire neregulamentară.
Ca măsuri complementare, polițiștii de la autostrăzi au reținut 83 de permise de conducere, dintre care 43 pentru viteză și au retras 152 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 13 infracțiuni.
Exemple:
1. La data de 30 mai 2026, în jurul orei 15.00, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Turda –Borș au depistat în trafic, pe tronsonul autostrăzii A3, la kilometrul 16, un autoturism condus de un bărbat, care circula cu viteza de 208 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză maxim admisă este de 130 km/h.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptul de a conduce vehicule, pentru 120 de zile.
2. La data de 31 mai 2026, în jurul orei 13.00, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A3 București – Brașov au depistat în trafic, pe tronsonul autostrăzii A7, la kilometrul 90, un autoturism condus de un bărbat, care circula cu viteza de 223 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză maxim admisă este de 130 km/h.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptul de a conduce vehicule, pentru 120 de zile.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


